La peste două luni de la începutul războiului în Ucraina, bombardamentele şi luptele continuă neîntrerupt. Joi, 28 aprilie, împrejurimile oraşului Harkiv au fost ţinta unui atac rus care a făcut și mai mulţi morţi și răniţi. Totuși, un defect de concepţie al tancurilor ruseşti dă un avantaj soldaţilor ucraineni.
Deşi Rusia menţine presiunea asupra ţării lui Volodimir Zelenski, nu este mai puţin adevărat că rezistenţa pe care i-o opun forţele ucrainene pune la grea încercare planurile lui Vladimir Putin. Mai mult, se pare că un defect în arsenalul militar rusesc este exploatat în mod deosebit de soldaţii adversari, conform publicației La Libre Belgique.
Cum s-a putut constata în ultimele săptămâni, multe tancuri ruseşti au fost complet distruse de ucraineni. Deşi este rar să vezi un asemenea vehicul făcut bucăţi, imaginile care apar din conflict sunt clare. Potrivit secretarului britanic al Apărării, circa 580 de tancuri ruseşti au fost distruse de la începutul ofensivei, în 24 februarie.
„Efectul jack-in-the-box", o „capcană mortală", potrivit ucrainenilor
Potrivit CNN, aceste pierderi grele se datorează unui defect de care suferă vehiculele ruseşti, bine-cunoscut de occidentali. Această slăbiciune, deja observată în timpul războiului din Golf, priveşte modul de stocare a muniţiei in tancuri. Muniţia se găseşte în acelaşi spaţiu cu echipajul în vehiculele ruseşti.
Mai mult, soldaţii ucraineni cunosc localizarea exactă a muniţiei. Situată în turela care domină tancul, ea este o ţintă perfectă pentru tirurile adverse. Într-adevăr, este suficient ca un obuz să fie atins, ca să declanşeze o reacţie în lanţ care poate merge până la explozia întregului stoc de muniţie şi a turelei tancului, după cum explică Forbes.
Echipajul are, în acest caz, puţine şanse să scape
E ceea ce militarii occidentali numesc „efectul jack-in-the-box", deja observat în timpul războiului din Golf.
„Militarii occidentali au învăţat totul după războiul din Golf şi au învăţat, văzând tancuri complet distruse, că trebuie compartimentată muniţia", detaliază la CNN Nicholas Drummond, analist şi fost ofiţer al Armatei britanice.
Acest defect în echipamentul rusesc constituie un atu important pentru forţele ucrainene. Tancul utilizat de soldaţii lui Putin este chiar numit de unii „capcană mortală", informează RADOR.