Lovitură devastatoare pentru români. Se scumpește încă un produs foarte consumat. Anunț oficial

Sursa foto: Arhiva EVZ

Unul dintre cei mai importanți producători de bere la nivel mondia, va ridica prețul, chiar dacă riscă o scădere drastică a vânzărilor în acest an.

Și berea se află printre produsele care se vor scumpi în perioada imediat următoare. Al treilea cel mai mare producător din lume, din acest domeniu, va creşte preţurile berii. Reprezentanții companiei vor astfel să compenseze creşterea costurilor materiilor prime. Dar această măsură ar putea să afecteze foarte serios vânzările în acest an.

Motivul pentru care marele producător de bere a decis să majoreze prețul

Costurile pe hectolitru au crescut cu 10-12% în anul 2021, din cauza preţurilor mai mari ale mărfurilor şi transportului, astfel încât Carlsberg a decis să majoreze preţul, chiar dacă acest lucru ar putea să influenţeze negativ vânzările în perioada imediat următoare. Celebrul producător de bere, din Danemarca, are de gând să compenseze costurile crescute prin creşterea preţurilor, deşi acest lucru ar putea avea „un impact negativ asupra consumului de bere”.

Carlsberg se aşteaptă ca profitul organic din exploatare să crească cu 0-7% în 2022, comparativ cu 12,5% anul trecut. ”Costurile semnificativ mai mari ale materiilor prime şi impactul continuu al Covid-19 vor crea dificultăţi în anul 2022.

România se clasează pe locul al 3-lea într-un top întocmit pentru Europa, în ceea ce privește consumul de bere. Ierarhia este condusă de Cehia și Austria.

În țara noastră se bea multă bere, dar de proastă calitate

Dar, din cauza puterii de cumpărare scăzute, românii beau bere slabă din punct de vedere calitativ. În țara noastră se bea cea mai ieftină bere, în jurul a 2-3 lei doza sau sticla de 500ml. La chestionarul de la sfârşitul anului trecut mulţi dintre cei intervievaţi au răspuns că nu-şi permit decât foarte rar o bere Leffe sau o bere brună/neagră care e cu câţiva lei mai scumpă.

Berea originală nemţească are, de asemenea, preţuri ceva mai piperate pe care doar unii au tragere de inimă să le suporte în schimbul unei plăceri de moment. Şi berile artizanale cu preţuri de la 7 lei în sus/sticla sunt evitate de cei mai mulţi. Berea autohtonă românească este la mare căutare şi asta nu e deloc un lucru rău pentru economie, conform România TV.