Gigi Becali se consideră hărțuit în propria țară, drept pentru care se gândește să renunțe la cetățenia română!
Este știrea momentului în fotbal: patronul FCSB anunță că pleacă în străinătate fiindcă în România a ajuns victima procurorilor!
Latifundiarul din Pipera și nepotul său preferat, Vasile Geambazi, sunt puși sub acuzare de Direcția Națională Anticorupție pentru spalare de bani! Rechizitoriul DNA reține că faptele au fost săvârșite în perioada 2014-2019, iar în același dosar s-a început urmărirea penală și față de un evaluator desemnat de ANRP, acuzat de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave.
În direct la Pro X, Gigi Becali a răbufnit împotriva procurorilor DNA: „Procurorul nu e bătut în cap, dar are atâta răutate încât are mintea întunecată. O să-l pun eu la punct! Dacă nu pot să-l pun la punct, plec din ţara asta! Minciunile şi mizeriile pe care le-a scris în ordonanţa aia, băi, tată! Am vrut să fac o conferinţă de presă, dar mai stau. Nimeni altcineva nu e acuzat de spălare de bani, iar eu, care am dat donaţii, am spălat banii”, se plânge Becali.
În continuare, finanțatorul FCSB arată câte acte de donații a făcut și, cu toate acestea, este în continuare persecutat de oamenii legii! „Eu am dat 60 de milioane donaţii, am ajutat oameni cu dizabilităţi, copii, am luat vaccinuri... Când speli bani, îţi rămâne şi ţie ceva. Mie ce mi-a rămas? Am cumpărat aparatură la spitale de stat, milioane de euro. Am dat 45 de milioane donaţii. Mai sunt acuzat că am schimbat lei în euro şi i-am pus în alt cont, cică am spălat banii. Nu poţi să pui lei cu euro în acelaşi cont, banca mută banii. Vă daţi seama în ce ţară trăim?”, afirmă omul de afaceri.
Așadar, pentru Gigi Becali, lucrurile sunt clare. Întrucât nimic nu se va schimba în România, nu-i rămâne de făcut decât un singur lucru: „Îmi iau cetăţenie în altă ţară și rămân doar cu drept de şedere în România! Chiar dacă nu faci nimic, nu scapi de ăştia, sunt ca râia! Aici doar stau, atât!”.