PRIMA LOVITURĂ pentru Comisia Iordache, după cele mai IMPORTANTE MODIFICĂRI aprobate. Opoziția merge direct la CCR!

PRIMA LOVITURĂ pentru Comisia Iordache, după cele mai IMPORTANTE MODIFICĂRI aprobate. Opoziția merge direct la CCR!

USR va contesta la Curtea Constituţională proiectul de modificare a Codului de procedură penală, adoptat de Comisia Iordache, a anunţat, joi, preşedintele partidului, Dan Barna. Formațiunea percepe modificările aprobate ca fiind direcționate înspre anumite persoane din PSD.

Barna a fost foarte critic la adresa proiectului de modificare a Codului care a trecut prin Comisia Iordache.

„Am văzut satisfacţia de pe chipul domnului Nicolicea (Eugen Nicolicea, deputat PSD, membru al Comisiei speciale pentru elaborarea Legilor Justiţiei - n.r.), este sentimentul criminalului care a terminat de tranşat cadavrul Justiţiei, pentru că aşa arată ceea ce s-a întâmplat astăzi, adică faptul că s-a adoptat un amendament prin care apelul este golit de conţinut. Cum preşedintele a fost transformat în notar, iată că instanţele de apel sunt transformate, la rândul lor, în instanţe de tip notariat, pentru că tocmai aflăm că ele nu mai pot schimba o decizie de fond”, a declarat Barna, la Palatul Parlamentului, citat de AGERPRES.

Potrivit liderului USR, această decizie, „în mod particular şi explicit, e clar pentru toată România, este făcută exclusiv cu dedicaţie pentru domnul Tăriceanu, pentru domnul Dragnea, numai că, faţă de Ordonanţa 13 şi faţă de ce s-a întâmplat până acum, modificarea Codului de procedură penală are afect asupra tuturor infractorilor din România”.

„În momentul de faţă, România devine în mod oficial un stat infracţional, un stat în care legea este făcută de infractori pentru propriile interese. (...) Evident, vom ataca la Curtea Constituţională acest Cod de procedură penală, pentru că este obligatoriu acest lucru şi e singura soluţie şi singura speranţă pe care o mai avem în momentul de faţă”, a susţinut Dan Barna.

El a adăugat că proiectul de modificare a Codului de procedură penală „este marea prespălare penală a României", pentru că dacă acest proiect devine lege în România „vom avea o mulţime de persoane, în diverse stadii de proces, care brusc vor deveni inocenţi şi curaţi”.

Reamintim că, joi, Comisia specială pentru legile justiţiei (Comisia Iordache) a aprobat modificările la Codul de procedură penală.

Printre amendamentele adoptate se află şi cel care se referă la revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive.

Astfel, "revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută şi în cazul neredactării şi/sau nesemnării hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei", prevede textul aprobat de Comisia Iordache. Un alt caz în care se poate cere revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive este şi dacă un judecător sau un procuror a fost sancţionat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată, au mai stabilit parlamentarii din comisie.

De asemenea, conform unui alt amendament adoptat de Comisia Iordache, „instanţa de apel nu poate desfiinţa sentinţa primei instanţe prin care s-a dispus achitarea inculpatului şi nu poate pronunţa o hotărâre de condamnare direct în apel decât dacă sunt administrate probe noi care să conducă la desfiinţarea soluţiei de achitare a primei instanţe pentru infirmarea motivelor pentru care a fost dispusă achitarea".

Proiectul de modificare a Codului de procedură penală a fost aprobat cu 15 voturi „pentru” şi 3 „împotrivă” şi urmează să intre în dezbaterea Senatului ca primă Cameră sesizată, conform AGERPRES.