Privită din cea mai înaltă clădire din Europa, Londra pare un sat în miniatură.
Un turn imens: "Shard" ("Ciobul"). Se află pe malul Tamisei, lângă faimosul London Bridge, iar de ieri este cea mai înaltă clădire locuită din Europa. După cum notează şi Daily Mirror, este un monument din sticlă şi oţel, care are o sută de etaje şi va găzdui birouri, trei etaje de restaurante, 200 de camere de hotel de 5 stele, 10 apartamente uriaşe întinse pe 12 etaje. Vârful clădirii cântăreşte 500 de tone şi se află la o înălţime de 310 metri.
Nenumărate controverse
Sute de muncitori din toată lumea au lucrat la ridicarea acesteia, dar majoritatea sunt britanici. Proiectul a iscat nenumărate controverse, voci ale societăţii civile britanice susţinând că turnul va avea un impact negativ asupra Palatului Westminister Palace, Catedralei Sf. Paul şi Turnului Londrei, aflate în imediata apropiere.
Clădirea a fost proiectată de celebrul Renzo Piano, unul dintre arhitecţii care au lucrat la ridicarea Centrului Pompidou din Paris. Proiectul a iscat nenumărate controverse, voci ale societăţii civile britanice susţinând că turnul va avea un impact negativ asupra Palatului Westminister Palace, Catedralei Sf. Paul şi Turnului Londrei, aflate în imediata apropiere.
Turnul Shard costă 1,8 miliarde de euro şi este finanţat în proporţie de 80% de patru bănci şi fonduri de investiţii ale Qatarului. Desigur că publicul larg va avea acces la această privelişte, deoarece, la etajul 72, se va deschide un Observator.
Foto: Reuters