Premierul Marii Britanii, David Cameron şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk nu au ajuns la un consens în urma negocierilor relaţiilor dintre Londra şi Bruxelles.
Conform unei surse, cei doi oficiali au decis să îşi prelungească negocierile cu 24 de ore, în urma unei cine de lucru şi au căzut la un acord doar asupra unuia dintre cele patru aspecte pe care David Cameron doreşte să le negocieze înainte de a fi organizat referendumul pentru rămînerea Marii Britanii în UE.
Potrivit reşedinţei oficiale a prim-miniştrilor britanici, se pare că a fost însă încheiat un acord cu privire la "frîna de urgenţă" propusă de Uniunea Europeană (limitarea ajutoarelor sociale pentru imigranţi), ceea ce premierul britanic cataloghează drept "un progres important" într-un comunicat de presă. "În ceea ce priveşte ajutoarele sociale, Comisia a prezentat un text în care este explicat în mod clar faptul că situaţia actuală a Marii Britanii îndeplineşte condiţiile necesare", mai declară Cameron.
Cel mai delicat aspect al discuţiilor s-a dovedit a fi problema migraţiilor, care sunt în strînsă legătură cu suveranitatea şi competitivitatea UE, informează Le Monde. Înainte de întâlnirea cu Donald Tusk, David Cameron afirmase că propunerea Bruxellesului privind frâna de urgenţă ar trebui "intensificată în mod semnificativ" şi ar trebui să intre în vigoare imediat după referendum.