Reuniune ÎN SECRET la Londra. Commonwealth se gândeşte la „DUPĂ” Elisabeta a II-a

Commonwealthul Naţiunilor (grupul de ţări sub influenţă britanică înfiinţat încă din 1926) a început să dezbată în secret despre cine va lua locul Elisabetei a II-a, odată ce regina de 91 de ani va muri, notează BBC.

Argumentul tabù pentru supuşii Regatului Unit este discutat în cursul unei reuniuni a unor înalţi funcţionari, la Londra, asupra viitorului grupului de Ţări, născut din cenuşa imperiului britanic. ''Îmi imaginez că chestiunea succesiunii, oricât ar fi de neplăcută, va fi discutată foarte serios'', a spus o sursă pentru BBC.

Dosarul trebuie să fie dezbătut fiindcă funcţia şefului Commonwealthului nu este ereditară şi nu este destinată, deci, să treacă automat la moştenitorul tronului, principele Charles. O dată devenit rege, va fi şi şef de Stat, explică site-ul emiţătorului public de radio, cu influenţă asupra  numai 15 state din cele 53 câte fac parte din organizaţia internaţională.