Polițiștii tulceni au intervenit pentru a sancționa 23 de persoane cu amenzi totale de 65.000 de lei. Persoanele amendate sărbătoreau o logodnă într-un imobil din Babadag.
23 de persoane au primit amenzi totale în valoare de 65.000 de lei. Acestea sărbătoreau o logodnă într-un imobil din oraşul Babadag, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Ioana Nanu, relatează Agerpres .
Evenimentul a fost sistat imediat
Evenimentul a fost sistat imediat. Organizatorii, un bărbat în vârstă de 35 de ani şi o femeie de 54 de ani, au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 20.000 de lei, conform Legii 55/2020, privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, mai precizează sursa citată.
"Totodată, poliţiştii au identificat alte 21 de persoane participante la eveniment, care au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 45.000 de lei. Atragem atenţia cu privire la continuarea adoptării unui comportament precaut şi recomandăm tuturor cetăţenilor să nu se expună la riscuri, să respecte distanţarea fizică şi să poarte masca de protecţie în toate spaţiile publice închise şi deschise", au precizat reprezentanţii IPJ Tulcea.
Oamenii legii sunt deosebit de solicitați în această perioadă
Oamenii legii sunt tot mai solicitați în această perioadă deosebit de neplăcută din cauza pandemiei. Evenimentele sunt doar o categorie care țin agenda activității poliției și jandarmeriei foarte ocupată. Acestea însă sunt deosebit de periculoase pentru răspândirea coronavirusului. În același timp , populația manifestă fie atitudini neîncrezătoare privind pericolului prezentat de pandemie, fie o stare de oboseală cauzată de prelungirea stării pandemice. Mai mult, tinerii sunt tot mai neatenți la respectarea regulilor și ignoră recomandările autorităților.
Dorința de a socializa, dusă la extrem, manifestată prin petreceri pantagruelice, contravine însă acestei amenințări de tip nou, fără precedent la nivel internațional. România, deși a înregistrat succese în lupta cu pandemia, se găsește cu mai multe orașe importante într-un scenariu roșu nedorit în acest debut de primăvară. Apelul autorităților este de a fi deosebit de precauți în această perioadă pentru a depăși un moment critic prin avansarea campaniei de vaccinare naționale.