Stăm toată ziua cu ochii pe actorii politici, atenți la ce fac, ce promit, cum ne încurcă mai mult viața decât ne-o descurcă și, de multe ori, realizăm că ne consumăm inutil. Ei se bălăcesc în Bine, noi, electorii, alunecăm pe zi ce trece într-un Pesimism periculos. E valabil pentru reprezentanții tuturor partidelor, pentru toți simpatizanții lor, dar și pentru cei care sunt neutri, simpli spectatori interesați doar de efectele politicii asupra vieții lor.

Se spune că dacă gândești pozitiv, se vor întâmpla și lucruri pozitive. Oh, ce simplu ar fi! Psihologii n-ar mai avea atâți pacienți ca în ultimii ani, românii n-ar mai fi plecat prin străinătățuri ca să-și găsească rostul și liniștea. Desigur, terapia pentru pesimiști are rostul ei și, cu răbdare, după o anumită vârstă, poate da rezultate. Adică, te obișnuiești - așa cum zic psihologii - ca atunci când apare o provocare și ai tendința să te gândești la dezavantaje, să te străduiești să vezi aspectele pozitive ale problemei. Să fii optimist, fir-ar să fie! Așa, ca Dragnea, Vâlcov, Teodorovici, Cuc, Leș, Budăi, Ciamba, Toader, dar și Orban, Cioloș, Hunor și alți câțiva.

Cel mai optimist este Liviu Dragnea. Evident, fiindcă el ține hățurile partidului aflat la putere! Face și desface. Optimismul său pentru un buget criticat de toți finanțiștii, cu excepția lui Darius Vâlcov și Orlando Teodorovici, este ultima trăire pe care ne-a transmis-o. Va fi bine, zice el, vor fi bani pentru onorarea tuturor promisiunilor.

 Pesimistul președinte Iohannis îi răspunde: „Deși avea obligația legală să finalizeze și să trimită bugetul în Parlament cel târziu până în data de 15 noiembrie anul trecut, Guvernul PSD nu a fost în stare să facă asta. Bugetul a fost trimis Parlamentului abia în februarie, cu o întârziere de 3 luni, așa că să nu mai țipe PSD-ul la televizor că cineva le întârzie bugetul".

Dar, optimist, Klaus Iohannis alunecă și el în logica lui Dragnea: „PSD a uitat un principiu de bază al democrației: când guvernezi, o faci în primul rând pentru țară, nu pentru tine! Dacă nu este capabil să respecte acest principiu, și dovedește în fiecare zi că nu este, să plece de la guvernare!". Liberalii, poate și useriștii, l-or fi aplaudat pe șeful statului. Noi, nemernicii pesimiști apatrizi, ne tuflim sau ne indignăm căci ne amintim de ”principiul ăsta de bază al democrației”, invocat acum de președinte. Cu el n-au făcut mare brânză nici tehnocrații lui Cioloș și nici de la guvernare n-au plecat decât prin alegerile câștigate de PSD.

Liviu Dragnea are grijă de psihicul său, face infuzie de optimism și-l testează pe noi cu orice prilej. O informație recentă a trecut aproape neobservată, dar ea demonstrează cum se ferește politicianul de un stres inutil. Liderul PSD s-a răzgândit în ceea ce privește mult așteptata sa audiere în Comisia SRI, acolo unde îl tot invita, cândva, Claudiu Manda. El a explicat că atâta timp cât ceea ce va vorbi în Comisia SRI va rămâne în interior, atunci nu are niciun motiv să meargă. Pam-pam!

Cea mai tare abordare pozitivă, de un optimism amprentat cu o fină miștocăreală intelectuală, este cea referitoare la drumurile noastre toate și la autostrăzile mult-visate. Știți în mare știrea cu explicația, însă declarațiile din tabăra PSD despre subiect au o savoare ce merită consemnate mereu și mereu. Să râdem și noi, după cum vedem că fac Liviu și Dacian când se acuză reciproc de securism. Nu vi se pare că debordează de optimism? Povestea cu strategia pentru drumuri e veche, din 2016, când la cârma Ministerului Transporturilor era Lucian Șova. În acea vară, prezent la o ședință a Comisiei de transporturi din Camera Deputaților, ministrul a oferit prima explicație șocantă pentru lipsa de autostrăzi din România. Șova le-a spus deputaților prezenți: „Este o rețea de autostrăzi minunată în Occident. De ce au venit multinaționalele aici? Pentru că sunt salarii mici. Când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari. Multinaționalele tot vor pleca. Către alte zone fără autostrăzi, dar cu salarii mici.”

Atunci am crezut că-i un accident, o fractură de logică politică. Iată, însă, că de curând, pe 2 martie, vine liderul PSD Liviu Dragnea și ne dă cu pesimismul nostru peste ochi, că prea avem orbul găinilor. Zice el, la adunarea pesediștilor din CarașSeverin: „Economia a crescut într-un ritm mai mare decât putem dezvolta drumurile. O să dezvoltăm şi drumurile, o să facem şi autostrăzi. După doi ani am reuşit să identificăm o parte dintre piedicile şi cei care pun piedici acestor lucrări. Aceasta este birocraţia. Pe de o parte procurorii, pe de altă parte birocraţii, care inventează tot felul de piedici sau spun că nu putem face asta pentru că nu avem voie”. Ce a urmat e sublim, îți ia pesimismul cu mâna și râde de orice psiholog care ar încerca să te trateze altfel.

Liderul PSD de Caraș, Ioan Chisăliță, a vrut să-i țină isonul șefului suprem, dar i-a ieșit o declarație încărcată de un optimism periculos: „Ei vor ca în continuare o mare parte dintre români să sufere (n.r. se referă la membrii Opoziției și la Președintele Iohannis). Fac acest drum la Bucureşti săptămânal. Dacă la început îl făceam în şase ore, după o guvernare a tehnocraţilor, astăzi, după ce Guvernul nostru, al PSD, a luat măsuri care au dus la creştere economică fac acest drum în opt ore. Pentru că sunt foarte multe camioane, foarte multe mijloace de transport, care fac acest drum şi care au dus, datorită măsurilor de creştere economică, au făcut ca aceste drumuri să fie mult mai circulate. De aceea e nevoie de un drum expres”.

Acum să nu credeți că alții, în afara pesediștilor, care au guvernat țara în ăștia 30 de ani, s-au dat peste cap să ne facă autostrăzi sau drumuri expres, frământându-se la modul pesimist că nu reușesc să blocheze interese, să facă rost de bani sau să împuște birocrații sau asfaltatorii hoți. Nu, n-au avut nicio prioritate în sensul ăsta, n-au văzut nici ei partea plină a paharului. Îmi amintesc că am citit cândva un studiu al unui psiholog care spunea că aceleași eșecuri și probleme vin și peste optimiști și peste pesimiști, doar că primii le înfruntă mai bine. Optimistul, după o lovitură puternică, o înfrângere se repliază, o ia de la capăt. Pesimistul, însă, se retrage în spațiul lui și cade în depresie. Noi, cei fără habotnicie politică, dar ca niște nesimțiți pesimiști, nu ar trebui să ne ascundem în propriile hrube sufletești, ci să intrăm puțintel, cu bun-simț, în logica optimistă a lui Dragnea, a lui Kovesi, a procurorilor Onea și „Portocală” și a altor personaje care, ori de câte ori sunt întrebate, se declară „optimiste”. „Sunt optimist/ă”, pare că a devenit un stil de viață în fața microfoanelor și a camerelor de luat vederi. Să ne salvăm și noi, zic!

Nu pot să închei acest expozeu fără un citat din actorul Florin Călinescu, care mi se pare un gen de coronar a tot ce înseamnă, la acest moment, optimismul românesc: ”Ce trăim în zilele acestea îmi aduce aminte de finalul romanului Zorba Grecul. Acolo nu se lega absolut nimic, dar Anthony Quinn era de un optimism absolut, unul pe care cu greu îl întâlneşti în literatură. Şi când se alege praful la finalul filmului, când un depozit sare în aer, englezul mic întreabă „Ce o mai fi?”. Şi îi răspunde tatăl lui, Zorba Grecul. „Tată, e un dezastru, dar e splendid”.