Joburi în România cu salarii de 4.000 de euro pe lună. Se poate lucra de oriunde

Joburi în România cu salarii de 4.000 de euro pe lună. Se poate lucra de oriunde Sursa: Arhiva EVZ

Unul din 10 anunțuri disponibile pe platforma de recrutare online din România, BestJobs, este pentru domeniul IT. În acest domeniu, salariile pot ajunge şi la 4.000 de euro net/lună.

În domeniul IT, față de ultima jumătate a anului trecut,  salariile au înregistrat o creștere de 13,4%, iar angajatorii își rafinează tot mai mult criteriile de selecție, pe măsură ce oferta salarială crește.

Oferta salarială pentru un senior, cu peste 5 ani de experienţă ajunge la 4.000 de euro net/lună, iar activitatea poate fi făcută de oriunde.

Cerințele angajatorilor

Pe platforma online, cei mai căutați IT-iști au titlul de Programator / Developer / Software Engineer sau Analist IT. Nivelul salariilor în acest sector variază de la 900 de euro net/lună pentru un programator entry-level până la 1.500 de euro pentru acelaşi post, dar cu experiență de nivel mediu. În această categorie se încadrează abilitățile de interacțiune, creativitate, relaționare profesională, comunicare sau adaptare în echipă.

Ne puteți urmări și pe Google News

De exemplu, o poziție entry-level pentru un programator începe de la 900 de euro net și poate ajunge la 1.500 de euro pentru unul cu experiență de nivel mediu. Cerințele angajatorilor pentru aceste poziții, în termeni de competențe soft, includ bune abilități de comunicare și lucru în echipă, gestionarea bună a timpului și a sarcinilor multiple, atenția la detalii și pasiune pentru tehnologie și dezvoltare.

Munca de oriunde creează oportunități de joburi în IT cu salarii de până la 4.000 de euro, comparabile cu nivelul din alte țări din Europa

Pe măsură ce nivelul de experienţă creşte, salariul poate ajunge şi la 3.500 de euro pentru un Software Engineer Senior. Activitatea poate fi realizată remote, iar cerinţele angajatorilor includ gândire critică şi creativitate în rezolvarea problemelor, capacitatea de a prioritiza sarcinile şi de a-i îndruma pe ceilalţi către cel mai eficient curs al acţiunii, abilitatea de leadership şi perspicacitate în afaceri, abilitatea de a comunica în medii multiculturale, capacitatea de a prelua iniţiativa şi responsabilitate în rezolvarea sarcinilor.

Pentru un Business Support Analyst, salariile pornesc de la 900 – 1.100 de euro net pentru un începător și ajung până la 2.500 de euro net pentru un specialist cu experiență. Un candidat pentru o astfel de poziție ar trebui să aibă în CV trecute abilități precum lejeritate în comunicarea interpersonală, capacitate analitică și gândire logică, înțelegerea proceselor de afaceri, atenția la detalii, orientarea către rezultate, scrie bestjobs.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, în care peste 4,6 milioane de profesionişti sunt conectaţi la piaţa muncii.