La grădiniţa de hipoacuzici din Bucureşti, 80 de copii care nu aud din naştere sunt învăţaţi să comunice altfel decât prin semne. Ioana Uţă ştie că are şase ani. Numai că nu poate să-ţi spună, e hipoacuzică. Îţi arată pe degete.

Copila e de trei ani la grădiniţă şi acum abia a intrat la grupa mare. Maică-sa, Daniela, are 28 de ani şi e surdă şi ea. La fel şi soţul ei. Comunică prin semne cu fetiţa ei.

Ce-i drept, ea poate să vorbească şi citeşte de pe buze. Ioana a început să deprindă, încet, tainele vorbirii. "Ce faci?", o întreabă maică-sa. "Mă joc!". "Ce e asta?", arată spre o fotografie. “..tiţa!". Adică, fetiţa. "Bravo, mama!", o încurajează Daniela. Femeia a terminat profesionala şi e frizeriţă.

A lăsat meseria deoparte şi s-a angajat ca îngrijitoare la grădiniţa fiică-sii. Să-i fie mai aproape. Avea şapte milioane pe lună şi acum, după reduceri, a rămas cu cinci. Şi ea, ca şi Ioana, a venit, acum 25 de ani, tot la grădiniţa asta, de pe strada Nicolae Caranfil.

Aici a învăţat să vorbească şi altfel decât prin semne. E singura grădiniţă pentru copii hipoacuzici din Bucureşti. Vorbitul prin semne - limbă maternă Fereastra din clasa unde se joacă copiii surzi din grupa mare e deschisă. Afară, pe stradă se sparge betonul cu picamărul. Zgomotul nu-i deranjează. În capul lor e linişte.

În schimb, fac o gălăgie la fel de mare ca nişte copii obişnuiţi. Sunt la ora de "jocuri la alegere". Au făcut Lego şi sunt la un puzzle. "Anul ăsta, începem semnele pregrafice. Antrenamentul grafic în vederea scrisului", explică Oana Stancu. Este profesoară de învăţământ preşcolar. Modestă, femeia de 33 de ani se recomandă: "Sunt educatoare cu studii superioare". Andra şi cu Beatrice se îmbrăţişează. Tocmai au terminat un puzzle. "Unde-i mama, Bea?". "...casă!“, vine prompt răspunsul.

Bea e fata gimnastului Marian Drăgulescu şi a început să vorbească. "Noi încercăm «să-i decuplăm» de pe limbajul exclusiv mimico-gestual pe cel preponderent verbal", explică psihologul Alexandra Casapu, directoarea grădiniţei. Ionela, o bruneţică creaţă, e şi ea copilul unor surzi. Pentru ea, limba maternă e limbajul mimico-gestual. Educatoarea o laudă: "Comunică foarte bine prin labiolectură. Citeşte pe buze!".

Şi surdă, şi oarbă

Alături, la grupa mică, Darius, un pici de trei anişori, imită o salvare: "Ni-na! Ni-na!". E în cea de-a doua zi la grădiniţă. "Unde-l punem pe Ham-Ham?", o întreabă educatoarea Zoiţa Dincă pe Roberta, o puştoaică cu nişte gene ce vor face ravagii printre băieţi peste vreo cinsprezece ani. "Ici!", arată cu degetul fetiţa. Copiii se înghesuie să pozeze în camera foto, dar uită subit de ea când intră bucătăreasa cu castroanele de supă cu fidea.

La felul doi au ardei umpluţi şi la desert - fructe. "Încercăm să le dăm mâncare organică", spune directoarea. La o masă separată, o copiliţă de şase ani e hrănită de educatoare. E un caz special. Elena, pe lângă hipoacuzie, mai e şi nevăzătoare. Când au adus-o părinţii acum trei ani, nu ştia nici să meargă. Acum merge şi comunică binişor.

Lângă ea, o altă Elenă. "Are un implant Cohlear, dar abia peste cel puţin câteva luni vor începe să se vadă rezultatele", anticipează Alexandra Casapu. Apoi detaliază: "Este vorba despre o proteză auditivă care se montează în cutia craniană. Costă cam 20.000 de euro, dar se poate face şi gratuit, la stat". "Hai, să păpăm!". Elena e ruşinoasă. Se uită discret, cu coada ochiului.

LA BIOLECTURĂ. Odată cu rostitul cuvintelor, copiii hipoacuzici deprind "cititul pe buze" Foto: Vlad Stănescu

FACILITĂŢI

Serviciile, hrana şi educaţia - gratuite

La grădiniţa pentru hipoacuzici de pe strada Nicolae Caranfil, din Capitală, se pregătesc de şcoală 108 copii, dintre care 70 cu deficienţe senzoriale.

"Adică nu aud. Termenul de surdomut e impropriu. Un surd e şi mut pentru că nu şi-a dezvoltat comunicarea, ci doar limbajul mimico-gestual. Avem cinci grupe pentru surzi şi două pentru copii cu deficienţe senzoriale asociate: hipoacuzici cu probleme vizuale şi cu partea motorie afectată. Sunt de la trei la opt anişori. În cazul lor există un decalaj de doi ani pentru a intra la şcoală", explică directoarea Alexandra Casapu. Serviciile, cazarea, hrana şi educaţia sunt gratuite pentru copiii cu asemenea probleme, care au un certificat eliberat de o comisie de la Protecţia Copilului.

Sunt trei feluri de orare: 8.00-13.00, 8.00-18.00 şi săptămânal pentru copiii din alte localităţi. "Avem şi grupe cu copii fără probleme. Şi în acestea sunt încadraţi hipoacuzici, la opţiunea părinţilor. Au dreptul să aleagă forma de învăţământ pe care o doresc", adaugă Alexandra Casapu. În ţară mai sunt două astfel de aşezăminte: unul la Fălticeni şi trei grupe de copii în cadrul unei şcoli din Timişoara.

COPILĂRIE

Porecle mimico-gestuale: "Grasa" şi "Slăbănoaga"

"Prin limbajul lor mimico-gestual, copiii ilustrează nişte caracteristici fizice evidente. Adică ne dau porecle nouă, educatorilor, îngrijitorilor, dar şi celor din anturajul familial", se amuză directoarea Casapu.

"Sunt copii cu inteligenţă peste medie. Adică, îngrijitoarea aia e «Grasa», educatoarea aia e «Slăbănoaga»... Eu sunt «Doamna cu părul drept». Aşa mi-a rămas, deşi m-am tuns!", râde psiholoaga. Apoi devine gravă: "Ponderea cea mare o reprezintă copiii din părinţi surzi. Apoi, prematurii care au suferit «terapia cu oxigen» sau cei care au fost trataţi cu antibiotice când erau bebeluşi".