Localnicii unei comune din județul Gorj sunt îndemnați să se spioneze reciproc și să se toarne pentru a-i depista pe cei care fură apa din rețeaua de alimentare. Această recomandare a venit chiar din partea primarului localității care susține că astfel de cazuri, de furt din rețeaua comună, au mai fost și în trecut. Cei depistați vor fi debranșați de la apă și vor fi dați pe mâna poliției.
Primarul comunei Cătunele, din județul Gorj, Florinel Țuilă (foto), apelează la tot felul de soluții pentru a opri risipa și furtul de apă menajeră din rețeaua de alimentare a comunei. Ultima soluție, dacă poate fi numită așa, a fost să le ceară localnicilor să se spioneze reciproc și să se toarne între ei. Astfel, speră edilul, hoții de apă și cei care fac risipă vor fi identificați și primi sancțiuni. În schimbul informațiilor, primarul promite recompense.
„Stimați cetățeni, trecem o perioada grea cauzată de seceta din luna iulie. Apă potabilă distribuită la populație este tratată cu clor, ceea ce va duce la uscarea plantelor. De asemenea, în urmă comparării măsurătorilor de la apometrul principal cu totalizarea apometrelor abonaților, rezultă că se fură apă. Vom recompensă pe cei ce vor da informații sigure și susținute. Hoții de apă nu sunt prietenii noștrii, ne urăsc, ne fură din buzunar, ne fac să suferim! Aveți curaj și dați-ne informații. Anunțați-ne de persoane care lasă apă să curgă pe furtun mai multe ore!”, se arată într-un mesaj postat pe contul de Facebook al primăriei din Cătunele.
Potrivit mesajului cei depistați implicați în furtul de apă vor fi sancționați de Primărie. Ei vor fi debranșați ce la rețeaua publică, puși să plătească prejudiciile și dați pe mâna poliției pentru cercetări.
Comuna se confruntă cu o lipsă a apei
Problema în Cătunele, la fel ca în toate comunele din țară, este că oamenii folosesc apa din rețeaua publică pentru a-și uda grădinile și astfel se reduc resursele pentru consumul menajer.
„În fiecare an, în perioadă de caniculă, comuna rămâne fără apă potabilă în zonele mai înalte. Atunci facem un calcul la apometrul principal, la ieșirea din rețea, comparativ cu însumarea apometrelor oamenilor și ne-am dat seama că se fură apă din rețea. Se fură până la 20% vara. Sunt tot felul de metode de furt - au făcut branșamente clandestin, fie opresc apometrul pe perioada cât udă grădinile”, a declarat primarul Florinel Țuilă.
El a spus că și anul trecut au fost constatate astfel de furturi, de apă, iar cei responsabili au fost debranșați temporar, până și-au plătit datoriile acumulate.
„Acum lucrăm la un program de livrare a apei pentru oameni și vrem să introducem clauze ca cei surprinși să nu mai aibă acces la rețea”, a mai spus primarul.
Mesajul Primăriei a dat rezultate
Florinel Țuilă susține că în urma mesajului pe care l-a dat, consumul de apă s-a redus, iar bazinele au putut fi reîncărcate până la capacitatea maximă. Acest lucru nu se mai întâmplase de câteva săptămâni.
„Am primit și câteva telefoane. Reprezentanți de la primărie au patrulat în zonele unde s-a știut că se fură apă și acum lucrurile merg mai bine”, Florinel Țuilă.
El a menționat că încă nu s-a stabilit cum vor fi recompensați informatorii, dar a precizat că, cel mai probabil, aceștia vor primi diferite facilități. Totodată, primarul a subliniat că oamenii pot lua apă pentur irigații în grădină de la fântânile publice săpate de primărie. În plus, pentru agricultură există posibilitatea de a folosi apă din râul Motru sau din pârâul din apropierea localității, conform Digi 24.