O localitate din România este plină de orbi. Ce se ascunde în spatele acestui fenomen

Sursa foto: Dreamstime.com

O localitate din România este plină de oameni nevăzători doar în acte. Această situație s-a dezvoltat în timp cu sprijinul unui medic care le-a emis documente de handicap.

O localitate din România este plină de oameni care ar fi orbi. Mai exact, toți cetățenii din Perieni, județul Iași au obținut certificate de handicap prin intermediul unei doctorițe din Iași, care între timp a decedat de cancer.

Mulţi localnici sunt  orbi, dar asta cel puțin în acte, pentru că în realitate oamenii n-au nicio problemă medicală. Sătenii din Perieni, județul Iași, au găsit o doctoriță care le-a emis documente care să ateste că sunt orbi.

O localitate din România este plină de orbi, dar numai în acte

Şi acum încasează cu toții ajutor de handicap, asta deși sunt văzuți mergând pe stradă sau conducând mașini fără probleme. Întreaga operațiune s-a făcut prin intermediul unei doctorițe din Iași, care între timp a decedat de cancer.

„Satul acesta este plin de orbi, dar ei, de fapt, văd mai bine ca mine. De 10 ani, de când stau în acest sat, am văzut acești oameni care au declarat că nu văd în toate ipostazele. Merg pe drum fără nicio problemă, se duc la bar și își cumpără alcool, că doar au de unde, iar unii chiar conduc.

Sursa foto: Pixabay

Au căruță, tractoare și mașini și toți îi știu că-s și vitezomani. Nu țin ei cont de nimic și se grăbesc să nu fie văzuți chiar de toți. A fost o doamnă și un domn de la Spitalul de Neurochirurgie de la Iași, care i-a ajutat să-și facă toți acte, dar femeia a murit de cancer. Însă ei au pensie permanentă și nu se mai duc la nicio comisie. S-au asigurat, cum s-ar zice”, a mărturisit o femeie din Perieni

Pensia de handicap pentru un nevăzător este de 2.050 de lei lunar

În sat trăiesc batrâni care încasează lunar până la 9.000 de lei ajutoare sociale, deoarece sunt câte două persoane care beneficiază atât de pensie de nevăzător permanent, cât şi de pensie de drept. Pensia de handicap pentru un nevăzător este de 2.050 de lei lunar.

„Domnii de acolo iau câte 90 de milioane (n.r. – lei vechi, echivalentul a 9.000 de lei). Ei au amândoi pensie de nevăzător și pensiile lor de drept, care-s mari. Se lăuda Rada într-o zi la magazin că are bani cât n-are tot satul. Dar, na, noi nu am avut bani și pile să dăm pe la doctori ca să ne asigurăm bătrânețea, cum a făcut ea”, a afirmat o altă femeie.