Deputata republicană care s-a ridicat împotriva lui Trump a fost învinsă la alegerile primare ale partidului, dar este departe de a fi un nume 'atrăgător' pentru democrați
Orice politician republican care condamnă poziția lui Donald Trump de a nu-și recunoaște înfrângerea la alegerile prezidențiale din 2020 este văzut ca un erou de mulți democrați. Liz Cheney, membră a Congresului, este cel mai bun exemplu, scrie O Globo.
A votat în 93% din cazuri cu fostul președinte când acesta se afla la Casa Albă. Nu a combătut politica trumpistă în probleme precum imigrația, educația și securitatea națională - în cea din urmă, a susţinut o poziție mult mai radicală și intervenționistă. Până la urmă, doar pentru că nu a fost o lașă ca alţi membri ai partidului său, a ajuns să fie calificată drept curajoasă. Ei confundă "a nu fi laş" și "a avea curaj". Deputata doar și-a îndeplinit obligația.
În plus, Liz Cheney respinge pe bună dreptate minciunile lui Trump. Cu toate acestea, nu și-a criticat niciodată tatăl, fostul vicepreședinte Dick Cheney, pentru că a fost marele arhitect al războiului din Irak bazat pe informații false - dictatura lui Saddam Hussein nu era o aliată a Al-Qaeda și nici nu deținea arme de distrugere în masă. Invazia americană a avut ca rezultat moartea a sute de mii de oameni, apariția grupării Statul Islamic și întărirea geopolitică a Iranului. Acea parte a CV-ului său, desigur, nu mai este menționată de noii săi fani democrați. La urma urmei, ea este anti-Trump.
Până la urmă, Liz Cheney a fost masacrată la alegerile primare de un candidat susținut de Trump. Cei care au regretat cel mai mult au fost democrații. Este suprarealist să observi această nouă idolatrie. Insist, condamnarea fostului președinte pentru atitudinea sa nedemocratică după ce a fost învins la alegerile din 2020 este o obligaţie. Asta nu face din nimeni un erou sau un curajos. Rămâne doar ca unii democrați să încurajeze posibilitatea de a o lansa pe republicana superconservatoare drept candidată a partidului (ea se poate lansa în alegerile primare prezidențiale republicane).
Acest fenomen nu se limitează la Statele Unite. Teama de o nouă victorie a lui Benjamin Netanyahu în Israel a făcut ca centrul şi stânga israeliană să fie atât de disperate, încât să susțină o personalitate chiar mai la dreapta decât prim-ministrul de atunci pentru a guverna o coaliție multipartită, care în cele din urmă s-a destramat după un an.
Totul a meritat, chiar și acceptând drept guvernant un politician ca Naftali Bennett, opus înființării unui stat palestinian, opozant al căsătoriei între persoane de același sex, susținător ferm al așezărilor ilegale din Cisiordania și cu doar 7 din 120 de locuri din Parlament. Practic, pentru progresiștii de la Tel Aviv, el deţinea singura calitate care conta – să fie împotriva lui Netanyahu. Restul putea fi ignorat. Dacă doriți, puteți aplica această logică și Braziliei. Exemplele nu lipsesc, inclusiv la aceste alegeri și la cele anterioare.
Un scenariu similar are loc în geopolitică. Uitați-vă doar la modul în care un măcelar ca Mohammed bin Salman a fost normalizat de personalităţi presupus progresiste precum Joe Biden și Emmanuel Macron.
La urma urmei, el nu bombardează Ucraina ca Vladimir Putin. Dacă nu ești autocratul feroce rus, e bine pentru Paris și Washington. Poți arunca bombe asupra Yemenului și să trimiți să fie sfârtecaţi jurnaliştii, nicio problemă. Săptămâna aceasta, el a condamnat chiar o activistă pentru drepturile omului la 34 de ani de închisoare. Unora nu ar trebui să le pese pentru că, la urma urmei, nu Putin a fost cel care a condamnat-o. Dacă îl critici pe Trump, devii un erou. (Articol de Guga Chacra, New York; Traducerea: Iulia Baran, RADOR)