Celor care îi reproşează o lipsă de leadership în susţinerea militară pentru Ucraina, cancelarul german le opune o abordare pragmatică şi coordonată cu aliaţii săi. Rezultatele îi dau dreptate: lipsa lui de zel a dat până la urmă roade.
Cancelarul german a lăsat să-i fie forţată mâna de aliaţii săi occidentali pentru a livra în sfârşit tancuri de luptă Leopard 2 Ucrainei? Sau dimpotrivă, prudenţa lui a permis să se lărgească cercul furnizorilor de aceste blindate cerute sus şi tare de Kiev de multe luni? Cu capul sus, cu privirea sigură, Olaf Scholz a susţinut miercuri această ultimă analiză cu cea mai mare hotărâre în faţa deputaţilor din Bundestag.
"Germania va fi întotdeauna în frunte când va fi vorba de susţinerea Ucrainei", a declarat el amintind că ţara sa este, împreună cu Marea Britanie, cel mai mare contributor european în materie de ajutor militar pentru Kiev. Dar "pe bună dreptate şi cu bună ştiinţă am înaintat pas cu pas", a asigurat el.
Să se evite escaladarea
El a confirmat trimiterea de 14 Leopard 2 de tip 2A6 din stocurile Bundeswehrului, ca şi permisiunea pentru alţi aliaţi occidentali să furnizeze Ucrainei asemenea blindate de fabricaţie germană. Obiectivul cancelarului este astfel "să constituie repede două batalioane de tancuri Leopard 2". Potrivit ministrului german al apărării, pregătirea soldaţilor ucraineni va începe pentru ca "până la sfârşitul trimestrului", aceste tancuri sa fie pe teren în Ucraina.
Criticilor opoziţiei de dreapta CDU-CSU care considerau aceste livrari prea tardive, le răspunde că "aceasta decizie este conformă angajamentului nostru de a susţine Ucraina după posibilităţile noastre, evitând în acelaşi timp ecaladarea spre un conflict între Rusia şi NATO", a subliniat Olaf Schol. "Dacă am fi urmat sfaturile voastre, ar fi fost un pericol pentru securitatea Germaniei", a spus el.
Teama unei alunecări spre un al treilea război mondial este de fapt o adevărată îngrijorare în opinia publică. Doar un german din cinci susţine o întărire a nivelului actual de ajutor militar pentru Ucraina, potrivit unui sondaj făcut de Infratest-Dimap la începutul lunii. "Vreau să le spun cetăţenilor noştri îngrijoraţi: aveţi încredere în mine", a dat asigurări Olaf Scholz. "Pentru că acţionăm coordonat la nivel internaţional vom continua să ne asigurăm că sprijinul pentru Ucraina este real, fără ca riscurile asociate să ia o amploare nemăsurată".
O strategie prudentă care dă roade
Acest joc de echilibrist, Olaf Scholz este decis să-l continue. El respinge criticile aleşilor CDU-CSU care îi reproşează că a degradat relaţiile Germaniei cu Statele Unite prin tergiversările sale. Aceste relaţii ar fi, dimpotrivă, "mai bune decât au fost de multă vreme şi Joe Biden este un partener foate bun, discuţiile noastre sunt foarte prieteneşti, spre deosebire de ce s-a spus", asigură el, potrivit lesechos.fr
Decizia aşteptată a Statelor Unite de a trimite la rândul lor circa 30 de tancuri de luptă Abrams Ucrainei nu poate decât să-l întărească pe cancelar în abordarea sa referitoare la un leadership comun. Fără supărare pentru cei nerăbdători, el o va aplica noii cereri a Kievului. Dacă a mulţumit călduros Germaniei, ministrul adjunct ucrainean al afacerilor externe, Andri Melnik, le-a cerut imediat aliaţilor să formeze o "puternică coaliţie în legătură cu avioane de luptă", mergând de la F-16 şi F-35 la Eurofighter şi Tornado. "Tot ce puteţi furniza pentru a salva Ucraina", conchide el într-un tweet.
(Traducerea Rador)