Liviu Pleşoianu, nou atac la Tudorel Toader şi înfricoşătoarea Kovesi
- Antonia Hendrik
- 9 august 2017, 12:52
Liviu Pleşoianu continuă seria atacurilor, justificate din punctul său de vedere, vis-a-vis de ministrul Justiţiei Todorel Toader unde îi atrage atenţia că în orice problemă, NU POATE face NIMIC. Ceva de genul corectitudinii politice, pentru că tot este un subiect mult discutat. Pleşoianu îl mai acuză şi de laşitate, afirmând că - Într-atât de speriat e domnul Toader de perspectiva ASUMĂRII unei decizii, încât e în stare să amâne la infinit - în ceea ce o priveşte pe: înfricoșătoarea doamnă KOVESI.
"Ministrul Justiției nu ratează niciun moment pentru a ne aminti că domnia sa NU POATE. NU POATE face NIMIC în ce o privește pe KOVESI pentru că așteaptă rezultatele de la Inspecția Judiciară. Recoltează Inspecția Judiciară niște analize și, până vin rezultatele, specialistul Toader NU POATE pune niciun diagnostic... Într-atât de speriat e domnul Toader de perspectiva ASUMĂRII unei decizii, încât e în stare să amâne la infinit. Ba chiar ajunge sa frizeze ridicolul, punând Inspecția Judiciară între sine și înfricoșătoarea doamnă KOVESI chiar și atunci când tema n-are absolut nicio legătură cu respectiva Inspecție Judiciară. Iată, de pildă, răspunsul pe care i l-a dat Comisiei de Anchetă. Până și acolo, nu încheie înainte de a ne aminti cum așteaptă domnia sa rezultatele de la... Inspecția Judiciară. De parcă ar avea vreo legătură cu subiectul...
...În realitate, e ca și în cazul oricărui alt ministru. Dacă nu-ți poți depăși condiția de... curajos care se baricadează la raionul de scutece, atunci poate că ar fi mai bine să-i scutești pe alții de propriile tale temeri și ezitări. Românii merită și au nevoie de mai bine de atât!
P.S. Mâine îi voi scrie din nou ministrului Justiției, precum și celor care l-au făcut ministru și care îl susțin. Deși l-am sesizat direct, domnul Tudorel Toader nu mi-a răspuns direct. A delegat pe altcineva din minister să răspundă pe marginea sesizării mele. Voi publica mâine răspunsul lor integral și voi avea și o reacție"., a scris deputatul pe pagina sa de socializare.