Liviu Dragnea a ajuns la mila Irinei. Din ce trăiește fostul lider PSD, după ce a ieșit din închisoare

Liviu Dragnea a ajuns la mila Irinei. Din ce trăiește fostul lider PSD, după ce a ieșit din închisoare sursa: Arhiva EVZ

Liviu Dragnea, fostul lider PSD, a dat primul interviu după ce a ieșit din închisoare. Dragnea a dezvăluit din ce trăiește în momentul de față și a negat faptul că ar fi fost în excursii exotice.

Liviu Dragnea a declarat că nu câștigă foare mult, el fiind angajat la una din firmele fiului său, însă a refuzat să dezvăluie ce salariu are. Fostul lider PSD a spus că nu moare de foame, pentru că îl mai ajuta financiar Irina, iubita lui, şi copiii săi.

„Trăiesc din două treimi din salariu, pentru că o treime este pus sechestru de la DNA, nu câştig foarte mult, dar cu ce câştigă Irina ca salariu cu ce câştig şi eu, cu ce mă ajută copiii, nu mor de foame”.

Dragnea a negat informaţiile conform cărora a mers în vacanţe exotice pe fonduri asigurate din bani publici, în Doha, Republica Dominicană sau  Bali.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Veste proastă pentru unii, în special pentru cei de la PSD care au dat această informaţie. Eu nu am fost în Bali niciodată, nu am fost în Republica Dominicană, nu am fost în Punta Cana, nu am fost nici în Bora Bora, nu am fost în acele locuri de care se vorbeşte în acea ştire senzaţională apărută fix la Comitetul Executiv al PSD-ul când ei discutau despre faptul că, vezi Doamne, mi-am făcut partid. Nu am fost nicăieri pe bani publici într-o vacanţă cu Irina, nu am folosit banii partidului pentru a merge în vacanţă.

Dacă altcineva de la partid a fost în aceste vacanţe exotice cu bani de la partid,  e problema lui sau a lor. Spre ştiinţa telespectatorilor şi a celor de la noul PSD, eu am documente.  Cine a fost nu ştiu, ei trebuie să răspundă. Principala lor preocupare nu trebuia să fie acţiunea disperată, în timpul CEX-ului, să dea la presă acest document”, a declarat Dragnea duminică seară la Realitatea Plus, în interviul acordat jurnalistei Anca Alexandrescu.

Liviu Dragnea: ”Eu nu am fost toată viaţa bugetar”

Dragnea a susţinut de asemenea că nu există probe care să îl incrimineze în alte dosare.

Fostul lider al PSD a negat faptul că ar fi un om bogat, subliniind că avea avere atunci când a intrat în politică. „Eu am hotelul de la Turnu  Măgurele, un apartament la Turnu Măgurele, teren intravilan, ăla pe care stă hotelul. Eu nu am fost toată viaţa bugetar. În 1990 am fost prima iniţiativă privată din jumătatea de sud a României, asociaţie cu scop lucrativ. În 96, când eu am devenit prefect, aveam un complex hotelier, trei restaurante între care cel mai mare din judeţ, două centre en gros, trei magazine. Aveam de asemenea, în 96 terenuri intravilane, aveam clădiri”, a afirmat Dragnea

El a menţionat că mare parte din bunurile pe carele-a avut le-a vândut pentru a ridica locuinţa din Alexandria.