Judecătorul Livia Stanciu consideră că, în cazul sesizării Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernul, motivarea deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) ar fi trebuit să cuprindă doar considerentele de inadmisibilitate. În cotraducție totală cu Costituția fosta președintă a ICCJ susține că ” reabilitarea unei persoane nu şterge condamnarea”.Pe de altă parte Lavinia Stanciu contrazice definițiile Codului Penal. Concret, pe scurt,” reabilitarea înlătura decăderile, interdicţiile şi incapacităţile din hotărârea de condamnare”.

"Prezenta opinie concurentă este în sensul că decizia de inadmisibilitate pronunţată de Curte trebuia să cuprindă doar considerentele care explică soluţia de inadmisibilitate, pe care nu le reluăm, întrucât motivarea sub acest aspect este, în opinia noastră, corespunzătoare. Considerentele suplimentare pe care le-am evidenţiat determină o interferenţă nepermisă (chiar de către Curte prin soluţia pronunţată), în competenţele altor autorităţi publice, întrucât stabilesc o conduită a autorităţilor care s-ar fi susţinut printr-un alt dispozitiv decât cel pronunţat", se arată în opinia concurentă cuprinsă în motivarea deciziei prin care CCR a respins ca inadmisibilă, pe 4 mai, sesizarea Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului.

În opinia Liviei Stanciu, CCR trebuia să se limiteze la rolul său de garant al respectării Constituţiei, fără să interfereze în activitatea altor instituţii ale statului.

"În concluzie, soluţia legislativă criticată reprezintă opţiunea legiuitorului, determinată de factori precum cei mai sus enunţaţi, iar eventualele critici care tind la modificarea acesteia, invocând o pretinsă lipsă de coerenţă legislativă, excedează competenţei Curţii Constituţionale. Instanţele constituţionale, indiferent de rolul pe care îl au sau şi-l asumă la un moment dat, mai mult sau mai puţin activ, nu pot deveni evaluatori ai normelor din toate ramurile de drept, pentru a identifica cea mai potrivită soluţie la un moment dat pentru o instituţie juridică sau alta. Curţile Constituţionale nu fac politica legislativă, nu creează legi, ele doar asigură supremaţia Constituţiei în limitele competenţei date de legiuitorul constituant", se precizează în opinia concurentă.

Livia Stanciu mai arată că reabilitarea unei persoane nu şterge condamnarea, care rămâne o realitate judiciară ce nu poate fi desfiinţată decât în cazul admiterii unei căi de atac extraordinare, prin care s-ar recunoaşte nevinovăţia celui condamnat.

Conform codului Penal  REABILITAREA este:

Reabilitarea este o instituţie de drept penal care are rolul de a înlătura , în anumite condiţii expres prevăzute de codul penal, consecinţele condamnării unei persoane care a săvârşit o infracţiune penală. Reabilitarea poate fi de drept sau judecătorească, această din urmă operând la cererea persoanei condamnate sau a moştenitorilor săi.

Mai pe scurt, reabilitarea înlătura decăderile, interdicţiile şi incapacităţile din hotărârea de condamnare.

Avem două tipuri de reabilitare: REABILITARE JUDECĂTOREASCĂ şi REABILITARE DE DREPT.

Mai întâi vorbim despre REABILITAREA JUDECĂTOREASCĂ. Aşa cum înţelegem şi din denumirea pe care o poartă, această se constată de către instanţa de judecată.

Întâi, trebuie să ştim care sunt condiţiile în care operează cererea de reabilitare judecătorească şi instanţa la care se depune această cerere.

Să începem cu condiţiile reabilitării judecătoreşti:

Conform articolului 137 Cod Penal litera a) se cere că cel condamnat să nu fi suferit o nouă condamnare în termenul prevăzut la articolul 135, respectiv:

a) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate;

b) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani până la 10 ani, după trecerea unui termen de 5 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate;

c) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate;

d) în cazul pedepsei detentiunii pe viaţă comutate sau înlocuite cu pedeapsa închisorii, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei cu închisoare.

Articolul 137, litera b) condamnatul îşi asigura existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste , precum şi în cazul în care are vârstă de a fi pensionat sau este incapabil de muncă;

Articolul 137, litera c) condamnatul a avut o conduită bună;

Articolul 137, litera d) condamnatul a achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul când partea vătămată a renunţat la despăgubiri, sau când instanţa constată că cel condamnat şi-a îndeplinit în mod regulat obligaţiile privitoare la dispoziţiile civile din hotărârea de condamnare.

Termenul de reabilitare judecătorească începe să curgă de la dată executării sau considerării că executată a pedepsei principale (Excepţie: graţierea condiţionată: termenul de reabilitate curge de la dată aplicării actului de graţiere, nu de la dată împlinirii termenului de încercare).

În caz de condamnări succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport de pedeapsa cea mai mare şi curge de la dată executării ultimei pedepse

Însă, constatăm că pe lângă termenul care se cere, trebuie rezolvată şi problema referitoare la plata despăgubirilor către partea vătămată şi cheltuielile avansate de către stat , precum şi dovadă că v-aţi integrat în sociatate, în sensul existenţei unui loc de muncă şi obţinerea unor venituri în mod licit.

În cazul neîndeplinirii unei condiţii, instanţa poate dispune anularea reabilitării.

Este posibilă doar în cazul reabilitării judecătoreşti . Vorbim despre anularea reabilitării atunci când după acordarea acesteia se descoperă că persoană a suferit o altă condamnare, care dacă ar fi fost cunoscută, ducea la respingerea cererii de reabilitare .

Singură excepţie este aceea în care instanţa cunoştea că există o nouă condamnarea, însă nu a luat-o în seama la acordarea reabilitării.

La litera d) e vorba despre cheltuielile de judecată şi restul despăgubirilor, condiţie obligatorie pentru acordarea reabilitării. Dar, în cazul neîndeplinirii acesteia fără a există rea-credinţă, se poate dispune reabilitarea.

Dacă cererea a fost respinsă, se poate introduce o nouă cerere, însă după o perioada calculată în funcţie de pedeapsa aplicată.. Dacă persoană care ar beneficia de reabilitare decedează fără a o depune, această poate fi depusă, însă cu condiţia că persoană beneficiara să fi trăit până la împlinirea termenului de reabilitare.

Cererea de reabilitare se depune fie la instanţa care a soluţionat cauza în prima instanţa, fie la instanţa de acelaşi grad în rază teritorială a căreia îşi are domiciliul persoană în drept să obţină reabilitarea. Însă, conform practicii şi cu scopul de a fi cât mai eficient procesul este indicat că să fie introdusă cererea la instanţa care a judecat cauza în fond şi care are în arhivă toate datele cazului, inclusiv cele privind executarea pedepsei.