Admirată pentru siluetă, mai cu seamă după naşterea fiicei ei Renata, Livia Graur, prezentatoarea jurnalului de ştiri de la 16,30, de la Prima Tv, recunoaşte că mănâncă aproape orice, însă, când ia câteva kilograme în plus, este extrem de determinată şi nu se lasă până nu ajunge la greutatea dorită.
Nu doar cele 2 kg de apă băute zilnic o ajută, ci şi dieta pe care o ţine şi celebra Jennifer Aniston.
„Este recomandată de celebra Tracy Anderson și se bazează pe schimbarea bruscă a regimului alimentar normal, ceea ce face ca persoana să piardă în greutate, rapid. Este, însă, şi o dietă care îţi purifică organismul, prin alimentele care o compun. Cea mai indicată e dieta cu alimente cât mai naturale, bazată pe baby food.
Astfel, atunci când iau cateva kilograme, recurg la a fi companionul fiicei mele, mâncând acelaşi lucru cu ea, până când le dau jos. Am slăbit un kilogram în doar câteva zile, timp în care am mâncat exact ce a mâncat şi fiica mea. Mi-a fost extrem de ușor să țin dieta, pentru că știam deja un milion de rețete, fiind mamică de aproape 2 ani, dar şi pentru că am făcut din asta o distracţie! Ne-am amuzat pe cinste să luăm masa în acelaşi timp!