Linia roșie dispare. China sancționează navele de război americane

Escala navelor militare americane la Hong Kong este suspendată de luni

China a anunțat suspendarea imediată a escalelor navelor de război americane în Hong Kong, după ce Statele Unite au adoptat o lege de susținere a manifestațiilor prodemocrație care au loc de mai multe luni pe teritoriul fostei colonii britanice.

Dincolo de suspendarea escalelor de „recuperare” a navelor de război americane, Beijing a anunțat și sancționarea mai multor organizații nonguvernamentale din Sua, scrie AFP.

Săptămâna trecută, regimul comunist de la Beijing a anunțat că va lua măsuri de represalii dacă președintele american Donald Trump va promulga această lege cu privire la drepturile omului și la democrația în Hong Kong.

Beijing consideră acest text drept o ingerință în afacerile interne ale Chinei. Textul amenință să suspende statutul economic special acordat de Washington fostei colonii britanice, dacă drepturile manifestanților nu sunt respectate.

Donald Trump a aprobat și o măsura care interzice vânzarea către poliția din Hong Kong material destinat reprimării manifestanților.

Navele de război americane fac escală regulat la Hong Kong, în cadrul vizitelor ce permit marinarilor să se „recupereze” în fosta colonie britanică.

În aprilie și în august China a blocat deja vizita a două nave militare americane în Hong Kong.

Pe de altă parte, guvernul chinez va „impune sancțiuni ONG-urilor care nu s-au comportat bine” în Hong Kong.

Este vorba în special de asociațiile active în domeniul drepturilor omului: National Endowment for Democracy, National Democratic Institute for International Affairs, International Republican Institute, Human Rights Watch și Freedom House.

Deocamdată, nu s-a precizat natura acestor sancțiuni.