LILIECII şi-au făcut COLONIE într-un bloc din Zalău. Stau în casa scării de cel puțin 10 ANI | FOTO

LILIECII şi-au făcut COLONIE într-un bloc din Zalău. Stau în casa scării de cel puțin 10 ANI | FOTO

O colonie de câteva sute de lilieci s-a stabilit într-un bloc de 10 etaje din centrul Zalăului. Locatarii se plâng că zburătoare îşi fac simţită prezenţa mai ales în perioada serii, iar liftul este invadat. Trebuie spus că liliecii sunt specie protejată în întreaga Europa, aceștia fiind cei mai importanți consumatori de insecte nocturne.

Potrivit locatarilor, liliecii s-au adăpostit la mansarda imobilului, într-un gol lăsat din construcție între bloc și casa scării. Nemulțumiți de prezența liliecilor, locatarii au căutat sprijin la autoritățile locale, care n-au avut nicio soluție, motiv pentru care s-a apelat la ajutorul specialiștilor, fiind contactată Asociația pentru Protecția Liliecilor din România (APLR), informează Agerpres.

"Casa scării a fost construită după ce s-a ridicat blocul și între cele două construcții a fost lăsat un gol de câțiva centimetri, închis inițial cu o bucată de plastic. În urmă cu mai mulți ani, când plasticul a fost îndepărtat și golul s-a închis cu ciment, am văzut liliecii. Erau foarte mulți, stăteau în ciorchine. Sunt în bloc de cel puțin 10 ani. Pe mine nu mă deranjează, chiar îți sunt dragi", a declarat unul din locatari.

Deși hibernează pe perioada iernii, liliecii din bloc au fost deranjați în ultima perioadă de lucrările de reabilitare termică a clădirii, intensificându-și zborurile și prezența.

Ne puteți urmări și pe Google News

"A fost o perioadă grea și pentru noi și pentru ei, de când cu reabilitarea blocului. Deschideam seara ușa de bloc și înainte de a intra verificam dacă nu zboară vreun liliac. Nu sunt periculoși, dar nici nu-ți face plăcere să zboare pe lângă tine. Au intrat și în lift, iar copiii se mai sperie de ei. Acum, că lucrările s-au încheiat, s-au mai liniștit. La reabilitare, constructorii au și acoperit cu tablă locul pe unde ei ieșeau afară, așa că au ajuns pe scara blocului. Am discutat cu constructorii și desfăcut o parte a tablei, ca să poată circula liliecii", a precizat administratorul blocului.

Președintele Asociația pentru Protecția Liliecilor din România, Farkas Szodoray-Paradi, s-a deplasat la Zalău, pentru a căuta o soluție convenabilă atât pentru cei ce locuiesc în bloc, cât și pentru lilieci, specie protejată atât de legislația din România, cât mai ales de legislația la nivel european.

El a precizat că actualmente liliecii sunt în hibernare, motiv pentru care în primăvară va reveni la Zalău cu un dispozitiv care va fi amplasat în zona în care stau liliecii și care le permite acestora doar să iasă, împiedicând reîntoarcerea lor. Astfel, liliecii vor fi obligați să-și găsească adăpost în altă parte.

Președintele APLR a adăugat că asociația derulează în prezent un proiect european privind protecția liliecilor din clădiri, proiect vizând județele Bihor, Cluj, Harghita, Mureș, Sălaj și Satu Mare. Până în prezent au fost identificate peste 50 de colonii, localizate în special în biserici sau clădiri vechi.