Liga Națiunilor. Anglia, victorie în fața reprezentativei Finlandei, scor 3-1
- Mădălina Sfrijan
- 13 octombrie 2024, 22:04
Anglia a reușit să se impună în fața echipei Finlandei cu 3-1. Meciul din etapa a 4-a a Ligii Națiunilor a fost unul tensionat, însă englezii au făcut un pas important spre Liga A.
Liga Națiunilor. Anglia a învins echipa Finlandei
Echipa naţională a Angliei a întrecut duminică seara, în deplasare, scor 3-1, reprezentativa Finlandei, în cadrul grupei B2 din Liga Naţiunilor. Englezii au dominat meciul de la Helsinki, iar gazdele au avut şanse de gol atât la 0-0, cât şi la 0-1, dar jucătorii alb-albaştrii nu au putut concretiza. Jack Grealish a deschis scorul în minutul 18, din pasa lui Gomes, apoi Fredrik Jensen a ratat pentru gazde, în minutul 38, acelaşi jucător trecând pe lângă gol şi în minutul 56.
Oaspeţii şi-au majorat avantajul în minutul 74, prin Trent Alexander-Arnold, care a înscris un gol superb, din lovitură liberă. Declan Rice a făcut 3-0 pentru Anglia în minutul 84, după o eroare a apărării nordicilor.
Șanse importante pentru oaspeți
Finlandezii au redus din diferenţă în minutul 87, prin Arttu Hoskonen, iar scorul final a fost Finlanda – Anglia 1-3. În grupa B2, Grecia conduce cu 9 puncte din trei meciuri, Anglia fiind pe locul secund, tot cu 9 puncte, dar din patru partide. Irlanda este pe locul 3, cu 3 puncte, în timp ce Finlanda nu are nici un punct.
Liga Națiunilor. Slovenia s-a impus în fața echipei naționale din Kazahstan
Duminică, Slovenia a făcut spectacol pe arena Almaty Ortalyk din capitala kazahă. După mai multe ocazii ratate, slovenii au înscris singurul gol al partidei în repriza secundă.
Singurul care a reușit să deblocheze tabela de joc a fost Jan Mlakar, care a înscris în minutul 55, după pasa lui Janza.
În clasamentul grupei B3, Norvegia ocupă locul fruntaș, având un total de 7 puncte. Pe locul al doilea se poziționează Slovenia tot cu șapte puncte. De asemenea, locul al treilea a fost ocupat de austrieci, care au strâns patru puncte.
Kazahstan se află pe ultima poziţie.