Despre acest lucru, fostul ministru Lia Olguța Vasilescu a afirmat că nu este de acord și a argumentat pe pagina sa de socializare că nu foștii miniștri PSD au angajat-o pe respectiva liftieră.

„Angajații ministerului mi-au povestit că Dragos Pislaru, ministrul Muncii din Guvernul Ciolos și coleg de cabinet cu Violeta Alexandru, atunci ministru al Dialogului Social, era cel pentru care se bloca liftul cu liftiera, cate o ora, când venea/pleca, să nu cum va sa astepte după lift!”, se arată în mesajul distribuit de ministrul Lia Olguța Vasilescu.

„Ce motivatie a gasit Baubau de concediere… Ea o da afara, dar tot PSD are ceva vina…”, a mai scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.

Reacția fostului ministru vine după ce Violeta Alexandru a declarat că tradiția cu liftierul de la minister se oprește în anul 2019, adăugând că „urcă și coboară pe scări”, iar dacă are nevoie de lift poate apăsa singură pe buton.

„Tradiția” conform căreia când Ministrul Muncii pleca din cabinetul său și până parcurgea, în 30 de secunde, distanța până la lift, secretariatul suna și transmitea liftierei să aducă liftul la etajul 2 (la cabinetul Ministrului) și să deschidă larg ușa ca să nu facă demnitarul vreun efort, se oprește la 2019. Urc și cobor pe scări. Dacă am nevoie de lift, apăs singură pe buton”, a scris ministrul Violeta Alexandru pe Facebook.