Lidia Buble a vorbit mereu deschis despre viața sa și despre familia din care provine, declarând în repetate rânduri că își iubește nespus toți frații și surorile, 11 la număr. Într-un interviu, cântăreața a povestit clipele de coșmar prin care a trebuit să treacă ea și familia ei.
Lidia Buble a vorbit despre un moment ce a marcat-o profund și pe care cu greu îl poate uita. Artista a povestit că, în copilărie, sora sa mai mică putea să moară din vina ei.
Cântăreața nu și-a putut stăpâni lacrimile în timp ce a povestit episodul din copilărie. Totul s-a întâmplat în timp ce se juca cu sora ei mai mică, dar de care trebuia să aibă foarte mare grijă, pentru că era bolnavă.
Lidia Buble, cu ochii în lacrimi
Deși nu a vrut să o rănească, din neatenție, artista și-a scăpat sora pe gresie, iar clipele care au urmat apoi au fost greu de uitat.
„Am trecut prin niște lucruri grele împreună. Din cauza mea era cât pe ce să nu mai fie în viață astăzi pentru că, când avea două-trei luni, nu mai știu exact… când s-a născut, doctorii i-au fracturat o mânuță și mama ne-a interzis să o luăm în brațe să nu îi facem și mai mult rău. Am pândit-o special, a intrat în baie să își spele părul, am intrat unde era pătuțul lui Lori, o iubeam atât de mult și eram disperată să o văd și să o țin în brațe.
Am început să mă comport cu ea ca și cu o păpușă. O aruncam și o prindeam și ultima dată când am aruncat-o, am scapăt-o pe gresie. Efectiv, s-a înnegrit pe loc. Îmi aduc aminte că am chemat-o pe mami, a fugit cu ea în brațe și mami a leșinat cu ea în brațe în dormitor”, a povestit cântăreața.
Cel mai greu moment din viața artistei
Artista a continuat și a povestit că și-a sunat imediat tatăl să vină acasă pentru că sora ei mai mică a murit. De spaimă, Lidia Buble a fugit și s-a ascuns în spatele blocului și nu a avut curajul să se întoarcă acasă decât noaptea târziu.
„Am apucat să-l sun pe tatăl meu să vină acasă cât poate de repede pentru că Lori e pe moarte, dacă nu cumva chiar a murit. A venit, eu am fugit de acasă, m-am ascuns undeva în spatele blocului până noaptea târziu, pe la 1- 2, nu am avut curajul să merg acasă. Eu în momentul ăla știam cumva că mi-am omorât sora”, a spus Lidia Buble printre lacrimi, în podcastul lui Horia Brenciu, potrivit Cancan.