Liderul teroriștilor Hamas, Yahya Sinwar, eliminat de Israel
- Iuliu Vlădescu
- 17 octombrie 2024, 17:06
Liderul teroriștilor palestinieni din gruparea Hamas, Yahya Sinwar, ar fi fost eliminat de armata israeliană, potrivit Times of Israel.
Yahya Sinwar, eliminat de Israel
Anunțul a fost făcut de televiziunea Channel 12 din Israel, citând un înalt oficial israelian care a vorbit sub proitecția anonimatului.
Identitatea celui ucis nu a fost încă stabilită și confirmată nici de armata israeliană (IDF) și nici de Shin Bet, principalul serviciu de informații interne al țării.
Confirmarea din partea oficialului a venit după ce mai multe fotografiile cu teroristul ucis din Gaza au circulat în mediul online și pe rețelele de socializare.
Instituțiile de securitate din Israel cred, cu o marjă mare de siguranță, că persoana ucisă din fotografii a fost liderul teroriștilor Hamas, Yahya Sinwar.
Declarația ministrului Apărării, Yoav Gallant
Pe măsură ce informațiile potrivit cărora Israelul l-a eliminat pe șeful Hamas, Yahya Sinwar, creșteau, ministrul Apărării, Yoav Gallant, a scris pe Twitter: „Vom ajunge la fiecare terorist și îi vom elimina”.
Citând cartea biblică a Leviticului, Gallant a adaugat: „Vei urmări pe vrăjmașii tăi și ei vor cădea înaintea ta loviți de sabie”.
Ministrul Apărării a atașat la postare fotografii ale fostului șef militar al Hamas, Muhammad Deif, și ale liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, cu X-uri deasupra lor, împreună cu o a treia fotografie care este înnegrită, dar are un X prin ea, cu cineva care seamănă cu Sinwar.
“You will pursue your enemies and they will fall before you by the sword.” - Leviticus 26
Our enemies cannot hide. We will pursue and eliminate them. pic.twitter.com/FDJ7obPIM7
— יואב גלנט - Yoav Gallant (@yoavgallant) October 17, 2024
Yahya Sinwar ar fi fost ucis ieri, dar IDF nu știa că liderul terorist se află în Gaza
„Canal 12” relatează că incidentul în cauză a avut loc în cursul zilei de ieri și că trupele IDF care operează în zonă nu știau că liderul Hamas, Yahya Sinwar, se afla acolo.
Trupele au văzut câțiva luptători intrând într-o clădire și s-a ordonat o lovitură împotriva acesteia, lovitură care a distrus-o complet.
Abia după ce soldații israelieni au intrat pentru a inspecta pagubele și-au dat seama că unul dintre teroriștii uciși semăna foarte mult cu Sinwar.
IDF încă evaluează situația pentru a stabili cu precizie dacă acel cadavru este într-adevăr al liderului Hamas, Yahya Sinwar.
Channel 12 spune trupul neînseuflețit nu a fost încă dus în Israel, deoarece zona în care a fost găsit este plină de capcane.
Cadavrul despre care se presupune că este al lui Sinwar avea o vestă militară care transporta grenade.