Poliția italiană a arestat câteva persoane apropiate de capul mafiei siciliene Cosa Nostra, Matteo Messina Denaro, cu ajutorul cărora îi controla pe aliații săi în perioada în care a fost dat dispărut.
Autoritățile au descoperit o adevărată rețea prin intermediul căreia Denaro își menținea suprenația și imperiul mafiot.
Poliția a arestat 21 de persoane ca parte a anchetei numită „Anul Zero”
Arestările au permis autorităților să descopere un sistem bazat pe tradiţionalele 'pizzini', note de hârtie, pe care Denaro le folosea pentru a da ordine subalternilor săi în timp ce continua să-și controleze rețeaua criminală, relatează Dailymail.co.uk.
Printre cei reținuți de poliție sunt cei mai apropiați oameni ai lui Denaro, printre care și cumnații săi, Gaspare Como și Rosario Allegra, care erau destinați să gestioneze cea mai importantă parte a afacerii mafiote.
„Mafia din Trapani este cu siguranță în mâinile fugarului Matteo Messina Denaro și putem spune că, am capturat cei mai importanți membri ai familiei sale”, a declarat Pasquale Angelosanto, șeful unității speciale de investigație a carabinierilor italieni.
Denaro a dispărut în 1993, poliția suspectându-l pentru zeci de crime.