Liderul deputaților PNL, George Scutaru: Ponta vrea să-și mute biroul la ministerul Apărării ca să nu mai fie deranjat de mitinguri
- Andreea Udrea, consultant politic
- 16 aprilie 2014, 19:52
Liderul deputaților PNL, George Scutaru, a afirmat că premierul Victor Ponta a anunțat că își va muta biroul la ministerul Apărării pentru a nu fi deranjat de mitinguri.
"Toată lumea s-a concentrat pe ideea că, dacă Ponta se mută la Ministerul Apărării, se apără de baroni, ca să nu ajungă în contact cu oamenii. Părerea mea personală, cred că în primul rând domnul Ponta îşi doreşte să nu mai fie deranjat de mitinguri, nu mai suportă protestele şi nu mai suportă să fie contrazis. Dacă vă uitaţi pe Legea 60/1991 privind adunările publice, ea spune că organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice sunt interzise în imediata apropiere a gărilor, a porturilor, aeroporturilor, staţiilor de metrou, spitalelor, obiectivelor militare. Ministerul Apărării are indicativul militar UM 02515, deci este unitate militară. Dacă cineva în ţara asta va fi nemulţumit de politica Guvernului Ponta 3, de modul în care acest Guvern nu îşi duce la îndeplinire promisiunile, în niciun caz nu va putea să critice Guvernul, să-l critice pe premier, iar premierul să mai audă zgomotul străzii sub fereastra cabinetului său, fiindcă la Ministerul Apărării nu se pot organiza asemenea adunări publice şi proteste", a spus Scutaru într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.
Premierul Victor Ponta a anunţat, luni seară, că a luat decizia să-şi mute biroul de la Palatul Victoria la Ministerul Apărării.