Vladimir Putin a câștigat un nou mandat de președinte al Rusiei. El va fi lider al Kreminului până în 2030, iar China, Coreea de Nord şi Iranul l-au felicitat, luni, 18 martie. De altfel, alegerile prezidențiale din Rusia au fost contestate de țările europene, deoarece acestea nu s-ar fi derulat într-un mod democratic, relatează presa internațională.
Cine e alături de Vladimir Putin. Liderii politici care se bucură că va fi președinte al Rusiei până în 2030
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, i-a trimis lui Putin un mesaj de felicitare în care a menţionat, între altele, că realegerea lui Putin dovedeşte "sprijinul deplin" al ruşilor. Totodată, Xi i-a transmis omologului său rus că ţara sa acordă o mare importanţă dezvoltării relaţiilor bilaterale, conform Reuters.
„China transmite felicitări", a declarat pentru presă Lin Jian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez. "Suntem convinşi că, sub conducerea strategică a preşedintelui Xi Jinping şi a preşedintelui Putin, relaţiile dintre China şi Rusia vor continua să progreseze", a precizat președintele Chinei, Xi Jinping, potrivit sursei citate.
Rusia și China împlinesc 75 de ani de relații diplomatice. De asemenea, președintele Rusiei a fost felicitat şi de liderul nord-coreean Kim Jong-un. Agenţia nord-coreeană KNCA a notat că Kim „l-a felicitat luni pe Vladimir Vladimirovici Putin pentru realegerea sa ca preşedinte al Federaţiei Ruse". Mesajul, adaugă agenţia nord-coreeană preluată de EFE, „va fi transmis Ministerului Afacerilor Externe rus de către Sin Hong-chol, ambasador al Republicii Populare Democrate Coreene în Federaţia Rusă".
Vladimir Putin a câștigat alegerile cu peste 80%
Ultimele date centralizate arată că, Vladimir Putin și-a asigurat un nou mandat de președinte al Rusiei cu peste 80% dintre voturile cetățenilor. Conform agenției de presă rusă TASS, liderul de la Kremlin susține că mai puțin de o treime din țările membre NATO condamnă alegerile prezidențiale din Rusia. Conform sursei citate, „România a intrat pe lista neagră” a Rusiei, deoarece a contestat alegerile prezidențiale.
„Aceste țări includ Austria, Albania, Bulgaria, Ungaria, Grecia, Germania, Georgia, Israel, Spania, Italia, Letonia, Lituania, Cipru, România, Slovacia, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Finlanda, Franța, Croația, Muntenegru, Republica Cehă, Chile, Elveția și Suedia”, scrie TASS.