Declarația adoptată de Vladimir Putin, Petro Poroșenko, Angela Merkel și Francois Hollande, după 17 ore de negocieri, prevede angajamentul de a respecta integritatea teritorială a Ucrainei și găsirea unei soluții diplomatice la criză.
Franța și Germania promit asistență pentru restaurarea sistemului bancar în zonele afectate de conflictul din estul Ucrainei, un ajutor economic pentru locuitorii din zona respectivă. Statele susțin negocierile trilaterale, dintre Rusia, Ucraina și UE, privind furnizarea de gaze naturale și pentru a calma temerile Rusiei legate de Acordul de Asociere dintre Ucraina și UE.
Detaliile acordului
Autoritățile de la Kiev trebuie să îndeplinească o serie de condiții, pentru a recăpăta controlul asupra graniței sale. Parlamentul are 30 de zile pentru a readopta o lege care garantează un statut special, inclusiv mai multă autonomie, regiunilor estice, scrie The Telegraph. Potrivit legii respective, alegerile locale trebuie organizate cu consultarea de facto a autorităților separatiste din Donețk și Luhansk.
Ucraina trebuie să adopte reforme constituționale prin care să acorde puteri sporite regiunilor respective, inclusiv dreptul de a avea propriile forțe de poliție, de a-și alege o limbă oficială regională (limba rusă) și de a încheia acorduri bilaterale comerciale cu regiunile vecine, din Rusia. Executivul central va continua să finanțeze regiunile și să restaureze serviciul bancar. Kievul le-a tăiat sistemul bancar, pensiile și salariile, în noiembrie, iar separatiștii nu au reușit să creeze un sistem de stat care să funcționeze.
Luptele continuă
Până la finalul anului, Ucraina trebuie să adopte aceste reforme, abia apoi va avea controlul complet asupra graniței cu Rusia.
Acordul de la Minsk seamănă, parțial, cu cel din septembrie, care a fost încălcat a doua zi după adoptare.
Armistițiul ar trebui să intre în vigoare în 15 februarie și armamentul greu să fie retras după 14 zile
Situația din teren în Ucraina nu s-a îmbunătățit, dimpotrivă luptele s-au intensificat, iar ucrainenii au anunțat doi militari morți și 21 de răniți în ultimele 24 de ore. Trupele străine și echipamentul militar trebuie retrase din Ucraina, inclusiv mercenarii. Echipa de monitorizare a OSCE va superviza punerea în practică a acestor prevederi.