Liderii FRANȚEI și GERMANIEI au comemorat începutul PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

Președinții francez și german au comemorat aniversarea a 100 de ani de la declarația de război a Germaniei contra Franței, în Primul Război Mondial, la 3 august 1914.

Francois Hollande și omologul german, Joachim Gauck, au adus un tribut, în Alsacia, soldaților uciși în Primul Război Mondial, scrie BBC News.

Ei au depus piatra de temelie a unui memorial ce va fi construit în cimitirul Vieil Armand, un Memorial și un Centru de expoziții, care urmează să-și deschidă porțile pentru public, în 2017.

Luni, vor avea loc evenimente în Belgia, pentru a marca declarația de rzăboi a Marii Britanii la adresa Germaniei.

Premierul britanic David Cameron va participa la o ceremonie organizată cu această ocazie.

Circa 30.000 de oameni au fost uciși în munții din jurul câmpului de bătălie din Vieil Armand, cunoscut în germană cu numele de Hartmannswillerkopf.

Cimitirul adăpostește rămășițle pământești a 12.00 de soldați necunoscuți.

Hollande și Gauck au adus un omagiu sacrificului acestor oameni și au subliniat importanța relației actuale franco-germane, în Europa.

Cei doi lideri se vor întâlni, mâine în orașul belgian Liege, unde șefi de state din întreaga Europă vor marca escaldarea războiului, după ce Germania a invadat Belgia.