Deși s-au întrecut în declarații ostile împotriva lui Lukașenko, liderii europeni nu și-au asumat oficial nicio măsură concretă privind situația din Belarus. În concluziile scrise de după recentul Consiliu European nu există nicio solicitare expresă la adresa liderului de la Minsk pentru reluarea alegerilor sau pentru demisia din funcție. Consiliul afirmă că alegerile nu au fost nici libere și nici corecte, însă, atunci când vine vorba despre soluții, invită la ”dialog național” și mediere sub umbrela OSCE, unde sunt membre atât Belarus cât și Rusia.
Diferența dintre vorbe și fapte are însă o explicație. Germania și statele care depind energetic și economic de Rusia nu vor să intre în coliziune cu Vladimir Putin care consideră că Belarusul este parte din zona strategică de influență a Moscovei.
Neoficial, liderii europeni au spus că prudența în a taxa derapajele lui Lukașenko are la bază temerea privind o posibilă reeditare a scenariului kievean. Mai precis, se tem că o atitudine fățișă împotriva liderului de la Minsk va avea un efect de bumerang și va determina deschiderea unui nou front al războiului hibrid pe teritoriul Belarusului, cu efectele negative pe care le vedem deja în Ucraina.
În realitate însă, mizele sunt altele și, deși nimeni nu recunoaște, ele sunt cunoscute la nivel internațional. Angela Merkel și Vladimir Putin sunt uniți de interese economice și geopolitice majore. În primul rând, exporturile Germaniei în Rusia sunt aproape cât ale tuturor celorlalte state europene la un loc. Chiar și după impunerea de sancțiuni la adresa Moscovei, firmele germane fac bani buni din afacerile cu partenerii ruși.
În al doilea rând, Germania și Rusia sunt legate prin interese energetice comune, concretizate prin construcția Nord Stream, gazoductul care va uni cele două țări traversând Marea Baltică și ocolind țările din centrul și din estul Europei. Proiectul a generat critici din partea europenilor îngrijorați că Rusia va putea să influențeze și mai mult politica europeană prin șantaj energetic. Nici americanii nu au fost încântați de viitorul gazoduct, pe care îl văd drept sursă de alimentare cu bani și implicit putere pentru regimul de la Kremlin.
Nu în ultimul rând, atât Germania cât și Rusia încearcă să limiteze ambițiile de hegemon ale Statelor Unite. De altfel, cele două țări și-au asumat la nivel oficial, prin politica de securitate, viziunea unei lumi multipolare, viziune total diferită de cea a Statelor Unite care consideră că este și trebuie să rămână singura superputere, cu drept legitim de a interveni oriunde pe glob pentru protejarea propriilor interese.
Tripla legătură între Germania și Rusia, economică, energetică și politică, este cea care explică prudența Angelei Merkel în a-și asuma o poziție mai tranșantă față de derapajele Moscovei și ale aliaților ei. Cancelarul german a luat atitudine doar la nivel declarativ față de anexarea Crimeei, față de abuzurile regimului Lukașenko aflat în grațiile Moscovei sau față de otrăvirea mai multor foști spioni și politicieni ruși. Chiar și după otrăvirea lui Alexey Navalny, de exemplu, Angela Merkel a declarat nu numai că proiectul Nord Stream merge mai departe, ci și că este nevoie în continuare de dialog în relația cu Rusia.