Liderii comuniști și „lupta cu arma în mână contra Uniunii Sovietice”. Cum au reușit să scape unii lideri de top de această acuzație „criminală” în „obsedantul deceniu”?
Liderii comuniști și „lupta cu arma în mână contra Uniunii Sovietice”. Cum au reușit să scape unii lideri de top de această acuzație „criminală” în „obsedantul deceniu”?
Vă amintiți ce zicea la Congresul XII, Constantin Pârvulescu unui „confrate” care-l critica? „Nu te-am întrebat” zice Pârvulescu „de ce ai luat arma în mână contra Uniunii Sovietice”! Chiar și prin 1979, la 34 de ani de la finalul războiului și la 21 de la retragerea sovieticilor din România, era o „acuză tare de tot”.
Liderii comuniști „mari”: Marin Ceaușescu, fratele lui Ceaușescu
Marin Ceaușescu, seniorul fraților Ceaușescu (Nicolae, dictatorul era al treilea, după Marin și Niculina) a fost soldat, a lucrat ca cizmar (el a fost primul cizmar al familiei, de unde a încercat să învețe meserie și geniul Carpaților de mai târziu) pe Frontul de Est fiind luat prizonier, intrând în armata de prizonieri școlită în URSS și revenind în România în 1945. Evident, pe măsură ce fratele său a avansat în ierahie, Marin a devenit un bun finanțist, murind la Legația Economică a României din Viena (oficina de spionaj a României) la 28 decembrie 1989 (asasinat, deși oficial s-a zis că a fost sinucidere).
Liderii comuniști „mari”: Maurer, Mănescu..
Ion Gheorghe Maurer a fost locotent, a scăpat din carnagiul de la Odessa, a dezertat și a intrat în țară cu acte false. A participat direct deși putea fi arestat și executat pentru dezertare, la evadarea lui Dej de la Târgu Jiu de la începutul lui august 1944. Evident, pentru meritele sale dinainte de război, adică de apărător al comuniștilor ilegaliști ca avocat, datorită relațiilor sale (era francez alsacian și german după părinții săi), a fost ocolit de neplăceri, Dej avea nevoie de el după ce scăpase de Pătrășcanu în 1948.
Corneliu Mănescu, al doilea român după Titulescu în fruntea unei Adunări Generale (Titulescu la Liga Națiunilor, Mănescu la ONU), era să o pățească. Deși Ceaușescu îl aprecia, după ce a ajuns la DSPA, în 1952, Comisia de Revizie îl găsește pe Corneliu Mănescu în actele privind epurările lui Antonescu îndreptate contra evreilor în Odessa și Transnistria (masacre de tip nazist). Evident, Mănescu în 1952 era cât pe ce să încaseze un glonț ca trădăor și fascist la stâlp, dar scapă și are o carieră impresionantă în diplomație.
Unii istorici hunedoreni au scris că Ioan I Patillineț (Patilinecz alternativ), fratele mai mare al lui Vasile Patilineț (omul forte al lui Ceaușescu în 1967-1972), născut în 1921 ar fi fost soldat într-o unitate de vânători de munte din Vulcan. Hunedoara (Batalionul 9 Vânători de Munte a avut o bătălie grea la 9 iulie 1941 la Kirnasowka) pe Frontul de Est ( deși din 1937 ar fi condus o celulă comunistă, de mic copil fiind implicat în activitățile ilegaliste). Ioan ar fi căzut prizonier la sovietici, revenind în 1945, cu Divizia Tudor Vladimirescu.
Divizia Tudor Vladmirescu
Cum tatăl lor (istoricul Dorin Petresc susține că și Vasile Patilineț ar fi fost în acea unitate militară, dar Vasile niciodată nu a declarat oficial acest lucru, fratele său ar fi recunoscut că a făcut parte din Divizia Tudor Vladmirescu, formată din prizonieri români din lagărele sovietice, formați ca nucleu pentru viitoarea structură a Armatei Române), Ioan Patilinecz era din generația a doua de comuniști ca vârstă (Ceaușescu, Pârvulescu), prima fiind cea a lui Pătrășcanu, Pauker, Dej, Maurer, Bodnăraș, fiind un „comunist din clasa muncitoare, miner”, detaliul acesta nu a fost luat în calcul, iar Ioan și Vasile Patilineț au avut o carieră fulminantă în PMR după 1965, când devine PCR.
Așadar, unii lideri de top ai PCR, în obsedantul deceniu (1948-1958, denumire inventată de scriitorul Marin Preda, autor al unor romane tulburătoare despre acea perioadă, Delirul, Cel mai iubit dintre pământeni, volumul doi din Moromeții, etc) puteau să își termine cariera și chiar viața pentru că „au luptat cu arma-n mână contra Uniunii Sovietice”. Să fi fost considerați ca luptători subterani ai comuniștilor, responsabili cu determinarea soldaților trimiși de Antonescu în „abatoarele umane” de la Odessa, Cotul Donului, Stepa Kalmica, Stalingrad să dezerteze?