Liderii catalani vor două luni de negocieri

​Guvernul spaniol a anunțat că va prelua controlul asupra Cataloniei şi o va conduce direct, dizolvând parlamentul local și convocând alegeri anticipate, dacă liderul executivului catalan, Carles Puigdemont, nu va renunța oficial, până joi la ora locală 10.00, la demersurile privind independența.

Declarația îi aparține vicepremierului spaniol Soraya Saenz de Santamaria, care îl acuză pe Puigdemont că întreţine „confuzia” creată, refuzând să spună clar dacă săptămâna trecută a proclamat sau nu independenţa Cataloniei. „Puigdemont are ocazia să înceapă să rezolve această situaţie, el trebuie să răspundă cu „da” sau „nu” la declaraţia de independenţă. Pe un subiect atât de important ca acesta, am cerut şi cerem claritate. Perseverenţa în confuzie este de neînţeles”, a subliniat Saenz de Santamaria într-o conferinţă de presă.

Nehotărâre

Într-o scrisoare adresată, luni, premierului spaniol, Mariano Rajoy, publicată de presa locală, Carles Puigdemont nu răspunde direct la întrebare și susține, în schimb, că este dispus să suspende pentru două luni mandatul încredințat de catalani privind proclamarea independenţei, pentru a fi purtate negocieri pe această temă