Liderii care nu pierd nicio ocazie de a se certa

Schimburile de replici tăioase dintre preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi premierul Marii Britanii, David Cameron, sunt tot mai frecvente.

"Ai pierdut o bună ocazie de a tăcea. Ne-am săturat să ne critici şi să ne spui ce trebuie să facem. Spui că urăşti euro şi acum vrei să intervii în întâlnirile noastre", i-a spus Nicolas Sarkozy lui David Cameron, la Bruxelles, în timpul summitului european din octombrie 2011. Divergenţele dintre cei doi au atras atenţia presei şi la reuniunea liderilor europeni din decembrie, când camerele de luat vederi au surprins un moment în care Cameron pare că vine să îl salute pe Sarkozy, însă acesta din urmă îl lasă cu mâna întinsă.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/lN_djN8wZJg?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "Regatul Unit nu mai are industrie" Aflat în campanie electorală, Nicolas Sarkozy i-a înfuriat din nou pe britanici la sfârşitul săptămânii trecute, când, într-un interviu televizat, a anunţat creşterea taxei pe valoarea adăugată. După ce unul dintre jurnaliştii care îl intervievau l-a atenţionat că o măsură similară a dus la creşterea inflaţiei în Marea Britanie, Sarkozy a avut o replică surprinzătoare: "Regatul Unit nu mai are industrie".

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/rCXjwDNgUlQ?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Oficialii de la Londra au venit însă cu cifre care arată că Marea Britanie stă mai bine decât Franţa în privinţa ponderii producţiei industriale în PIB. Ei susţin că Sarkozy este pur şi simplu disperat deoarece pierde teren în faţa rivalului său socialist la alegerile prezidenţiale din primăvară, François Hollande, şi atacă Londra doar pentru a mai câştiga capital electoral. Contraatac britanic După ce Nicolas Sarkozy a anunţat, în interviul de duminică, introducerea din august a unei taxe de 0,1% pe tranzacţiile financiare, David Cameron i-a reproşat - la summitul UE de acum două zile - că nu s-a consultat cu partenerii europeni. "Dacă Franţa introduce taxa pe tranzacţii financiare, uşa noastră va fi deschisă pentru băncile şi companiile franceze, iar economia noastră se va dezvolta", a adăugat, ironic, şeful guvernului de la Londra.