Doi importanți LIDERI AI OPOZIȚIEI, OTRĂVIȚI. Totul s-a petrecut în prag de ALEGERI

Cei mai importanți parlamentare din Republica Moldova au acuzat autorităţile de la Chişinău că ar fi încercat să îi otrăvească prin intermediul unor metale grele. Testele medicale confirmă bănuielile acestora.

Doi dintre cei mai vocali lideri ai opoziţiei parlamentare din Republica Moldova au acuzat autorităţile de la Chişinău de tentativă de otrăvire

Acest fapt a fost negat cu rapiditate de către partidul aflat la guvernare. Această o acuzaţie ce intervine doar cu câteva zile înaintea alegerilor parlamentare de duminică. 

Există suspiciuni serioase că liderii opoziţiei antioligarhice, Maia Sandu şi Andrei Năstase, au fost otrăviţi cu mercur, conform DCNews. Liderii blocului electoral ACUM (format din Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr) afirmă că, în urma mai multor teste, le-au fost depistate cantităţi exagerate de metale grele în sânge. 

Medicii care i-au examinat pe cei doi au  declarat că este imposibilă o asemenea acumulare în mod natural.

„Sunt nişte lucruri pe care nu putem să nu le luăm în serios, în contextul atacurilor pe care le comite această guvernare în raport cu cei care le pun în pericol aflarea mai departe la putere.”, spun liderii ACUM.

„Este un lucru care ne vizează pe ambii. A fost o perioadă în care am avut probleme de sănătate. Am mers şi ne-am făcut teste, am descoperit că avem un conţinut exagerat de metale grele în sânge şi acest lucru mi s-a întâmplat şi mie şi domnului Năstase. 

Am făcut tratament şi acest tratament a ajutat la coborârea nivelului acestor metale grele în sânge. După o perioadă, teste recente au arătat iarăşi o creştere. Medicii cu care am discutat noi spun că această acumulare nu poate fi explicată în mod natural. Deci, nu se poate întâmpla fără o intervenţie din afară. Sunt nişte suspiciuni, dar sunt nişte lucruri pe care nu putem să nu le luăm în serios, în contextul atacurilor, atitudinii pe care o are această guvernare în raport cu cei care le pun în pericol guvernarea de mai departe.”, a declarat Maia Sandu.

 „Vă spun cu toată certitudinea - suntem ţinta unor atacuri mişeleşti din partea acestei guvernări, care ne doreşte morţi. Bineînţeles că nu pot face aşa cum se întâmplă în Rusia - să ne împuşte pe stradă, deocamdată. 

Se va întâmpla cât de curând dacă nu scăpăm de aceşti bandiţi de la guvernare. Ei au atentat la viaţa şi la sănătatea noastră prin metale grele şi o să vă spun şi cum se cheamă unul dintre acele metale: mercur. La mercur s-a recurs şi împotriva mea, şi împotriva Maiei Sandu, şi împotriva lui Alexandru Machedon, şi împotriva unor colegi de-ai noştri', a adăugat Andrei Năstase.