Lideri ai grupului terorist Stat Islamic, ucişi în urma unor raiduri aeriene

Lideri ai grupării teroriste Statul Islamic au fost ucişi în urma unor raiduri aeriene efectuate în Siria şi Irak coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite. Informaţia a fost confirmată de un oficial american, citat de AFP.

Oficialul, care a preferat să-şi păstreze anonimatul, a declarat, potrivit mediafax.ro, că "aceste decese sunt rezultatul unei serii de raiduri aeriene efectuate în ultimele zile".

Coaliţia condusă de Statele Unite ale Americii şi-au intensifcat la începutul acestei săptămâni raidurile aeriene în Irak, unde au avut loc 61 astfel de intervenţii, dintre care 45 pentru a sprijini forţele kurde şi irakiene care au lansat o ofensivă majoră în nord.

Raidurile aeriene au fost conduse de 15 avioane care "au distrus aproximativ 50 de ţinte", inclusiv buldozere, vehicule, posturi de control, poziţii ale combatanţilor şi alte echipamente, a precizat într-un comunicat CJTF, comandamentul multinaţional interarme responsabil de aceste operaţiuni, precizează Agerpres.

În Siria, coaliţia a efectuat şase raiduri, dintre care cinci lângă Kobani, situat la frontiera dintre Siria şi Turcia.