Lider separatist rus: „Nu avem resurse pentru a învinge blocul NATO, dar avem arme nucleare”

Atac nuclear. Sursa foto: EVZ

Rusia nu poate „înfrânge NATO” în Ucraina fără a folosi arme nucleare, a declarat la televiziunea de stat comandantul rus din estul ţării. Comandantul batalionului Vostok din regiunea Donețk, Aleksander Khodakovski, a mai declarat la Rusia-1 că resursele Moscovei sunt limitate.

Aleksander Khodakovski a mai afirmat că Rusia „luptă acum împotriva întregii lumi occidentale, motiv pentru care următoarea escaladare a războiului ucrainean nu poate fi decât una nucleară”. „Nu avem resursele pentru a învinge blocul NATO cu mijloace convenționale. Dar de aceea avem arme nucleare”, a spus Hodakovski.

Kremlinul nu a răspuns public la comentariile lui comandantului rus.

Săptămâna trecută, Vladimir Putin a avertizat cu privire la o amenințare „în creștere” de război nuclear, dar a spus că vede arsenalul nuclear al Rusiei ca un element de descurajare, nu o provocare.

 

Moscova accelerează producţia „celor mai puternice” arme

Fostul preşedinte rus şi actual număr doi al Consiliului de securitate, Dmitri Medvedev, a afirmat că Moscova fabrică „mijloacele de distrugere cele mai puternice" bazate pe „noi principii", ameninţând să se folosească de ele contra Occidentului.

„Duşmanul nostru nu este înrădăcinat numai în Guvernul de la Kiev (o entitate teritorial administrativă a Rusiei imperiale, - n.r.). El se află şi în Europa, în America de Nord, în Japonia, în Australia, în Noua Zeelandă şi în alte locuri şi a jurat credinţă naziştilor vremurilor noastre”, a scris Medvedev. „Iată de ce noi ne intensificăm producţia mijloacelor de distrugere celor mai puternice, inclusiv a celor bazate pe noi principii”, a continuat el într-un mesaj publicat duminică dimineaţa pe contul lui de Telegram.

El nu a detaliat aceste noi principii, dar se referea, se pare, în special la noile generaţii de arme hipersonice pe care Moscova se mândreşte că le dezvoltă activ în ultimii ani.

Spectrul unui război nuclear a revenit după ofensiva în Ucraina, în februarie, subliniind erodarea arhitecturii de securitate mondiale ce data din vreme războiului rece. Înfrângerile militare ruseşti, în ultimele luni, au trezit teama ca Moscova să nu plănuiască, pentru a inversa tendinţa, să se folosească de arsenalul său nuclear.