Lider PNL anunță dezastrul pentru Guvernul Dăncilă. Se anunță negocieri pe viață și pe moarte

Lider PNL anunță dezastrul pentru Guvernul Dăncilă. Se anunță negocieri pe viață și pe moarte

Senatorul liberal Cristian Chirteş a declarat joi că pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului există deja 208 voturi confirmate, iar săptămâna viitoare va fi decisivă pentru atingerea celor 233 de voturi necesare, urmând a avea loc discuţii inclusiv cu parlamentari nemulţumiţi de la PSD, care sunt pe punctul de plecare din rândurile social-democraţilor.

„Încă negocierile există între diferite grupuri, aşteptăm să vedem ce se va întâmpla la Senat săptămâna viitoare, marţi va fi ales noul preşedinte al Senatului şi vedem dacă componenţa grupului ALDE se va modifica, va fi desfiinţat sau se va înfiinţa alt grup (...) Ziua de marţi va fi una interesantă. Bineînţeles, negocierile pentru moţiune continuă, trebuie să discutăm şi cu ALDE, jumătate din parlamentarii ALDE sunt de acord cu ieşirea totală de la guvernare, jumătate nu.

Trebuie să vedem pe câte voturi ne bazăm de la ALDE. Cu UDMR s-a discutat, cu PRO România s-a discutat - şi aici va fi o problemă, va trebui să ne asigurăm că toţi parlamentarii PRO România, mai ales cei de la Camera Deputaţilor, vor vota o moţiune de cenzură. Discuţii sunt cu minorităţile naţionale care au spus că jumătate vor vota, jumătate nu vor vota. Cu siguranţă confirmate sunt 208 voturi ale opoziţiei, mai avem până la 233, dar încă trebuie să discutăm cu ALDE. Discuţiile vor fi şi de la persoană la persoană, dar şi cu parlamentari nemulţumiţi de la PSD, care pleacă”, a arătat Cristian Chirteş.

În ce priveşte reclamarea la Curtea Constituţională a României a existenţei unui conflict juridic între Guvern şi Preşedinţie, Chirteş susţine că prin aceasta Guvernul Dăncilă evită să ceară încrederea Parlamentului întrucât nu are voturi suficiente.

„Noi avem încredere în acţiunile constituţionale ale preşedintelui Iohannis, să nu uităm că în majoritatea cazurilor a avut câştig la Curtea Constituţională, în sensul că mai mult a câştigat decât a pierdut. Cu siguranţă este o schimbare politică a Guvernului şi cu siguranţă Guvernul Dăncilă trebuie să vină în Parlament să ia din nou încrederea Parlamentului, or tocmai asta refuză Guvernul. Prin schimbarea miniştrilor ALDE cu PSD este o schimbare politică a Fuvernului. Evită să vină în Parlament fiindcă nu are voturi suficiente”, a concluzionat Cristian Chirteş.

Ne puteți urmări și pe Google News