Reprezentanţii Hamas şi Fatah din oraşul Ramallah (Cisiordania) răspund la întrebările EVZ legate de sângerosul război cu israelienii şi despre viitorul Fâşiei Gaza.
Rivalităţi politice suspendate şi armistiţiu între organizaţii care, în urmă cu trei ani, se măcelă reau în Gaza - acesta este efectul-surpriză în teritoriile palestiniene al intervenţiei israeliene în Fâşie. Uniţi de un inamic comun, reprezentanţii Fatah şi Hamas din Ramallah - capitala neoficială a teritoriilor palestiniene - au dat acum uitării războiul civil din 2006.
Din interviurile acordate EVZ de oficiali importanţi ai celor două organizaţii reiese strategia de rezistenţă: Hamas şi-a adă- postit militanţii sub pământul Gazei, iar Fatah ripostează, de pe teren diplomatic, faţă de ofensiva israeliană.
Cu toate că în teritoriile palestiniene din afara Gazei mai există, încă, ciocniri între simpatizanţ ii Hamas şi Fatah, în lumea liderilor politici este mai importantă o pace, fie şi temporară, pentru a ţine piept Israelului.
LIDER HAMAS
Deputat ales pe listele Hamas în Consiliul Legislativ Palestinian în 2006, Ayman Daraghma este, zilele acestea, un om foarte ocupat: în biroul său modern din Ramallah telefonul sună încontinuu, iar pe la uşa sa se perindă, în fiecare zi, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale îngrijorate de situaţia din Gaza.
Singurul mesaj pe care Daraghma îl transmite, ca reprezentant al Hamas în Ramallah, este o veste bună doar pe jumătate: ostilităţile pot înceta, dar numai atunci când Israelul va face doi paşi înapoi; să înceteze asaltul militar şi să deschidă graniţele Fâşiei Gaza. „Oamenii noştri mănâncă şi furnici“
„Evenimentul zilei“: Care este motivul pentru care Hamas a început, după un armistiţiu de şase luni încheiat în iunie 2008, să atace din nou cu rachete sudul Israelului? Ayman Daraghma: Motivul este ocupaţia. Suferim de mai mult timp, din 1948. Armata israeliană a comis mai multe masacre în Gaza şi în teritoriile palestiniene. Violează toate legile interna- ţionale, armata lor nu are morală. Condiţiile acelui armistiţiu, care a expirat pe 19 decembrie, au fost ca Israelul să deschidă graniţele Fâşiei Gaza, iar noi să oprim atacurile. Timp de şase luni, noi nu am mai aruncat cu Qassam, dar ei au păstrat blocada.
Vorbiţi despre moralitatea armatei israeliene, dar Hamas este acuzată că foloseşte civili, inclusiv copii, ca scuturi umane. Sunt două lucruri diferite. Mulţi cetăţeni palestinieni sunt pregătiţi şi doresc să se sacrifice pentru poporul lor. Ştiţi, probabil, de cei pe care Occidentul îi numeşte „atentatori sinucigaşi“. Dar e clar că Hamas nu foloseşte copiii ca scut. Israelienii au atacat şcoli în care oamenii se adăposteau. Acolo nu se afla niciun luptător de-al nostru. Degeaba bombardează cu avioane şi vin cu tancurile. Luptă torii Hamas sunt sub pământ.
Ce spuneţi demonstrează tocmai că civilii sunt principalele victime ale acestui război şi că Hamas este dispus să-i sacrifice. În Gaza, oamenii sunt acum săraci, înfometaţi şi speriaţi din cauza acestui război. Nu este şi responsabilitatea Hamas pentru asta? Sărăcia nu este o problemă. Pentru această luptă, oamenii noştri sunt gata să mănânce şi furnici. Noi vrem să fim liberi. Dar da, din păcate, preţul acestui război îl plătesc civilii şi copiii.
Majoritatea statelor din Vest vă definesc ca o organizaţie teroristă. Este o etichetă cu care vă simţiţi confortabil? Asta e o problemă interna- ţională. Statele despre care vorbiţi au, în primul rând, o problemă: să definească terorismul. Potrivit legilor internaţionale, noi, în Gaza, suntem sub ocupaţie. Iar oamenii sub ocupaţie au dreptul să reziste. Legea ONU nu limitează această rezistenţă. Rezistenţa nu înseamnă ca tu să vii peste mine şi să mă omori, iar eu să nu fac nimic. „E dreptul nostru să aducem arme“
Mai reuşeşte Hamas să aducă arme prin tunelurile din zona Drumului Philadelphia, cele bombardate de Israel? Este dreptul nostru să le aducem. Dacă tu mă omori, eu ce să fac?
Ce va face Hamas de acum încolo, dat fiind că Israelul nu pare dispus să-şi oprească intervenţia în Gaza? Va rezista. Palestinienii primesc ajutor de la multe state arabe. Problema banilor nu există. Poate Hamas va mai face arme în Gaza, poate va mai aduce şi din Iran.
Dumneavoastră reprezentaţi oficial partea politică a Hamas. Care este relaţia cu partea militară a organizaţiei? Partea politică controlează armata Hamas şi e normal să fie aşa.
Când va înceta Hamas să arunce cu rachete Qassam şi Grad? Atunci când Israelul va înceta această ocupaţie. Şi, mai mult, dacă nu obţinem independenţa statului palestinian, luptele vor continua.
LIDER FATAH
Pe străzile oraşului vede, în fiecare după-amiază, fotografii cu victimele conflictului lipite pe vitrine şi mii de palestinieni care cer sfârşitul războiului. Toţi agită steaguri şi pancarte cu Yasser Arafat, politicianul al cărui mormânt este un adevărat loc de pelerinaj, fiind vizitat de câteva sute de oameni în fiecare zi. „Nu putem să numărăm morţii“
Abdallah Abdallah recunoaşte însă că nimic din toate astea nu-l poate ajuta acum să găsească o soluţie. „Nu ştiu ce ar fi făcut Yasser acum. El a reuşit, cândva, să stea la masă şi să-şi strângă mâna cu liderii israelieni, şi înţelegerile acelea chiar au funcţionat o vreme. Dar, vedeţi, fiecare lider trăieşte altă istorie“.
De când primele avioane israeliene au lansat proiectile către Gaza, un lucru i-a fost clar: „Acum nu mai contează cine e Hamas şi cine e Fatah şi nici ce avem noi de împărţit unii cu alţii. Când ne apărăm, sunt două lucruri care nu mai contează: cât costă şi cine are de câştigat. Dacă va avea Hamas de câştigat politic din acest război nu e o problemă acum. Şi, chiar dacă murim, vrem să murim în picioare“. „Nu suntem aici să ne ucidem“
La fel ca şi ceilalţi lideri palestinieni, Abdallah este convins că vina pentru tragediile noului conflict din Gaza îi aparţine în totalitate Israelului. Argumentul său - statistica neagră a războiului.
„Da, e adevărat, Hamas aruncă cu rachete Qassam sau Grad. Dar este Qassamul o ameninţare reală? În opt zile a murit o femeie. E o viaţă, importantă şi ea, dar una singură. Acum, după ce a intrat terestru, Israelul a pierdut mai mult de zece soldaţi, iar pe morţii palestinieni nici nu mai putem să-i numărăm. Sunt aproape o mie. Tzipi Livni şi Ehud Barak ar trebui să fie judecaţi pentru asta“.
Istoria acordurilor ratate dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană este una dintre temele preferate ale lui Abdallah Abdallah. „După Conferinţa de la Annapolis, în decembrie 2007, lucrurile erau clare: trebuia să urmeze sfârşitul ocupaţiei israeliene în teritoriile palestiniene, iar noi puteam să ne stabilim un stat.
Am căzut de acord şi cu un mecanism politic şi economic. Israelul nu a îndeplinit încă nicio obligaţie. Cu toate că fusese de acord să nu mai construiască noi colonii, în fiecare zi citeam în ziare cum se construiesc altele. Şi-au retras oamenii din Gaza, dar au impus blocada şi au închis graniţele. Asta e strategia lor, să-i provoace pe oamenii noştri să răspundă cu Qassam“.
Diplomatul palestinian recunoaş te că ultimul episod al conflictului Israel - Hamas a început să fie scris de palestinieni, dar are şi o interpretare proprie, tot în favoarea taberei sale.
„Armistiţiul încheiat în iunie a expirat pe 19 decembrie. Hamas nu l-a înnoit. A tras cu rachete între 19 şi 27 decembrie. Asta e adevărat. Au fost un soldat şi o femeie morţi în 8 zile. Dar asta îndreptăţeşte un atac în care să moară atâtea sute de oameni?“
Cu toate că Gaza şi Israelul sunt acum despărţite nu doar de o graniţă, ci şi de un cordon de foc şi moarte, Abdallah afirmă că tot mai crede în pacea care ar putea să-şi reintre aici în drepturi, cândva. „Noi şi evreii nu suntem aici să ne ucidem. Suntem să trăim, să zâmbim unii la alţii, copiii noştri să se joace împreună. Dar, deocamdată, trebuie să vă întreb: aşa e democraţia? Treci în partea aia sau te împuşc? Acest război nu se va termina multă vreme de acum încolo, şi Israelul nu poate să-l câştige. Nu poţi câştiga un război împotriva copiilor care mor. Indiferent cum se termină, acest război îi va urmări“.