„Licenţiată, caut loc de muncă în orice domeniu”

„Licenţiată, caut loc de muncă în orice domeniu”

Criza înăspreşte criteriile angajatorilor şi micşorează numărul târgurilor pentru tinerii ce-şi caută un loc de muncă. Printre cei mai afectaţi sunt absolvenţii universitari.

„Licenţiată în psihologie, cu experienţă în vânzări, serioasă, caut loc de muncă în orice domeniu”. Aceste rânduri ale unui anunţ publicat într-un ziar local din Iaşi, acum două luni, rezumă încercările eşuate ale unei tinere absolvente de a se angaja. Specialiştii în resurse umane îi îndeamnă pe tineri să nu-şi piardă optimismul şi să accepte salarii mai mici.

După şase luni de căutări, pe care le-a pornit decisă să nu accepte decât posturi strict din domeniul ei, Maria C., 22 de ani, absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din Iaşi, s-a văzut nevoită să-şi coboare standardele.

Şi-a călcat pe inimă şi a aplicat pentru posturi de secretară, ospătăriţă, promoter, dispecer la un call-center. În schimb, a primit oferte pentru video-chat, masaj erotic şi voluntariat. În total, Maria a aplicat la aproape 150 de joburi şi cere un salariu minim de 1.200 de lei, dar nici până astăzi nu a reuşit să se angajeze.

Trei telefoane din 150 de aplicaţii

„Vai, dacă m-ai fi văzut! Eram foarte, foarte încrezătoare, nici prin gând nu mi-ar fi trecut să lucrez în alt domeniu decât în psihologie”, îşi începe fata povestea. Înarmată cu multă încredere şi cu diploma în buzunar, a făcut primul pas spre angajare în octombrie, anul trecut. O cunoştinţă îi promisese un post de resurse umane într-o firmă pe care urma s-o deschidă. Firma n-a mai fost însă înfiinţată şi Maria s-a lovit de primul eşec. Entuziastă şi plină de energie, s-a „regrupat” rapid şi a mai făcut un pas pe drumul spre angajare: „Mi-am creat cont pe ejobs întâi, apoi pe hipo, best jobs, myjob, jobjob, careerbuilder”.

Ar fi vrut un post de asistent în resurse umane, psihopedagog sau consilier într-un departament de relaţii cu publicul. Nimic de genul acesta nu s-a ivit.

A aplicat on-line la aproape 150 de joburi şi a primit înapoi doar trei telefoane: unul pentru voluntariat, altul pentru operator de interviu şi ultimul pentru agent de asigurări. „Voluntariat nu-mi permiteam, operator de interviu însemna să merg din casă în casă, iar la partea cu asigurările trebuie să închei multe poliţe ca să faci ceva bani”, spune Maria.

Dezamăgită de ofertele primite, absolventa a început să aplice pentru joburi pe care la începutul căutărilor le exclusese: secretară, ospătăriţă, promoter, dispecer callcenter. Dar chiar şi pentru aceste posturi i se cerea experienţă. „Încet, încet, mi-au căzut aripile, ca să zic aşa. (...) Găsisem zilele trecute pe ejobs un post de promoter unde ţi se cerea experienţă nu ştiu cât. Am rămas mască”, spune Maria.

Îndeplinirea fanteziilor, dar nici un job

Respinsă la interviuri de o firmă mare de consultanţă din Bucureşti, de trei baruri şi chiar şi de un „bătrânel” din Iaşi care voia o secretară, fata e convinsă că vina cea mai mare o poartă criza. Poate şi ghinionul de a se fi născut în urmă cu 22 de ani şi de a termina facultatea într-un an marcat de o cădere financiară globală: „Totul a început în 1986. Generaţia Cernobîl, din ea fac parte...”, spune Maria, făcând haz de necaz.

Presată de nevoia urgentă de a-şi găsi ceva de muncă pentru a se întreţine, tânăra a luat-o de la capăt, de fiecare dată: „Am început să caut prin ziare sau prin anunţurile de pe net. Am găsit doar posturi de ospătăriţe, am sunat, am dus CV-ul la câteva baruri şi na... iar n-am experienţă destulă, deci nu am fost acceptată. Ultimul lucru pe care l-am făcut a fost să dau anunţ în ziar”.

Recolta de pe urma anunţului a fost bogată, dar nici pe departe pe măsura aşteptărilor tinerei: trei oferte pentru video-chat, două pentru masaj erotic, un telefon de la o companie de asigurări şi de la una de credite, şi unul de la Amway. „Şi am primit un mesaj de la un tip care îşi oferea serviciile, îmi îndeplinea fanteziile”, îşi aduce aminte Maria.

Deşi deseori simte că pământul îi fuge de sub picioare sau că lumea se năruie peste ea, Maria nu se lasă: „Mi-am tot schimbat câteva chestii pe la CV, mi-am pus poză, mi-am pus floricele. Degeaba, deocamdată. Dar încă sunt optimistă”.

"Am început să caut prin ziare sau prin anunţurile de pe net. Am găsit doar posturi de ospătăriţe, am dus CV-ul la câteva baruri şi na... iar n-am experienţă destulă, deci nu am fost acceptată.", Maria C., absolventă de Psihologie

EFECT

Posturi blocate de criză

Ruxandra Chelaru (foto), 24 de ani, a absolvit Facultatea de Litere din Craiova, Departamentul de Artă Teatrală, vara trecută. Din septembrie 2008, a început să-şi caute de lucru. Recunoaşte că a fost mai pretenţioasă şi a refuzat iniţial un post la Teatrul din Vâlcea, pentru că primise o promisiune de la Teatrul Masca, din Bucureşti.

„Începuse să-mi pară rău că am dat la Teatru. Bani puţini, foarte mulţi absolvenţi de care nu prea ai nevoie nici în condiţii normale, nu mai spun pe timp de criză”, afirmă Ruxandra. „La Bucureşti m-au tot amânat, mi s-a spus că mă vor contacta, dar nu m-a sunat nimeni. Mi-am dat seama că era o mare debandadă, salariul era de 5-6 milioane pentru muncă non-stop”, spune Ruxandra. A devenit însă colaborator şi este plătită pe spectacol, fără contract.

Dezamăgită de condiţiile de la Masca, Ruxandra a încercat să se angajeze din nou la Teatrul din Vâlcea, dar nu s-a mai putut: „Directorul Teatrului m-a văzut la un concurs în toamnă. Ar vrea să mă angajeze, dar nu poate, pentru că s-au blocat posturile din cauza crizei. Aceelaşi lucru se întâmplă şi în Bucureşti, şi în alte oraşe, am mulţi colegi care nu se pot angaja.”

Rămasă fără prea multe soluţii, Ruxandra şi-a pus toate speranţele într-un concurs pentru un post de coregraf la Palatul Copiilor din Craiova. De unde aşteaptă, zilele acestea, un răspuns.

DEZECHILIBRU

Mulţi absolvenţi, puţine locuri de muncă. Iar greul începe abia din toamnă

Doar în jur de 200 de tineri absolvenţi din învăţământul superior şi-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în primele două luni ale acestui an. În aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul acestora a fost de peste 800, potrivit datelor de la ANOFM. Aceste cifre sunt însă infime faţă de numărul mare de absolvenţi care vor fi puşi în situaţia să-şi găsească un loc de muncă în plină criză economică.

Potrivit Biroului de Presă al Ministerului Educaţiei, în toamna acestui an, peste 100.000 de studenţi ar putea absolvi studii de licenţă sau masterat numai în cadrul universităţilor de stat, fără a-i calcula pe cei din învăţământul privat. Anul trecut, peste 180.000 de studenţi au absolvit o formă de învăţământ de stat, iar alţi 80.000 facultăţile private.

STRATEGIE

Sfaturile specialiştilor: nu ocoliţi ofertele part-time şi programele de internship!

Dacă în ultimii ani companiile îşi permiteau să aloce timp şi bani pentru instruirea tinerilor neexperimentaţi, preferând să-i „crească” în interiorul companiei, specialiştii spun că în 2009 lucrurile vor sta cu totul altfel. Angajatorii au acum de unde alege, iar criteriile de selecţie au devenit mult mai riguroase. Un alt efect vizibil al crizei este organizarea unui număr mai mic de târguri destinate tinerilor absolvenţi, atenţionează specialiştii.

Absolvenţii, cei mai ghinionişti

Sfatul Mihaelei Scarlat, consultant în cadrul firmei de recrutare Advice Human Resources, pentru proaspeţii absolvenţi este să aibă încredere în potenţialul lor şi să solicite companiilor pe care le vizează un program de internship: „Chiar dacă pe plan financiar nu vor avea de câştigat imediat (de regulă, primele trei luni), au posibilitatea de a-şi dezvolta abilităţile şi de a crea premisele viitoarei cariere. În cele mai multe cazuri, un program de internship se finalizează cu angajarea respectivei persoane”.

Potrivit acesteia, situaţia actuală este mult diferită faţă de anul trecut, când tinerii au fost favorizaţi, pe fondul crizei identificării talentelor, mai ales în domeniul bancar şi IT. „Pentru a face faţă concurenţei, companiile preferă să angajeze oameni instruiţi, gata să performeze în cel mai scurt timp. Aceste persoane au devenit relativ uşor de identificat, aşteptările lor salariale au scăzut, ceea ce determină compania să le facă o ofertă”, explică Scarlat, care crede că tinerii care vor absolvi anul acesta sunt cei mai dezavantajaţi. „Dacă în timpul facultăţii s-au implicat în programe de voluntariat, CV-ul acestora va avea mai multă greuta

te. Aceasta este tendinţa generală, însă există o serie de companii care preferă să angajeze persoane fără experienţă tocmai pentru a-i forma în spiritul valorilor promovate de companie”, spune aceasta.

Companiile îi preferă pe candidaţii instruiţi

Şi Elena Nemţeanu, director al firmei de resurse umane şi recrutare MarketPlusHR, îi îndeamnă pe tineri să se înarmeze cu multă răbdare şi să nu se dea bătuţi: „Îi sfătuiesc să mizeze pe piaţa românească, nu pe cea externă. Deocamdată, piaţa românească nu este afectată în aceeaşi măsură ca în alte ţări”. Aceasta le recomandă tinerilor să se orienteze spre o plajă cât mai mare de domenii şi să accepte ofertele part-time.

„Să-şi păstreze unul-două domenii principale, dar să meargă şi pe patru-cinci variante alternative”, spune Nemţeanu, potrivit căreia cele mai afectate domenii vor fi industria orientată exclusiv la export, finanţe-bănci şi serviciile, cu excepţia celor din domeniul alimentar. Cei mai norocoşi vor fi inginerii, IT-iştii şi contabilii, crede specialistul. Din punctul ei de vedere, absolvenţii de anul trecut au mai mult de suferit, pentru că încă nu s-au dezmeticit şi continuă să se raporteze la anii trecuţi, când piaţa era foarte generoasă.

„Am avut şi noi tineri candidaţi anul trecut, cu pretenţii foarte mari. Trebuie să înţeleagă că lucrurile sau schimbat radical. Angajatorii nu mai sunt dispuşi să piardă bani şi timp pentru a-i instrui şi preferă să-şi îndrepte atenţia spre candidaţii mai instruiţi. Oricum, tinerii trebuie să aibă mult curaj şi mult optimism, pentru că lucrurile nu sunt atât de rele precum par”, încheie Nemţeanu.

CITIŢI ŞI:

Au revenit în ţară după 14 ani Angajaţi pe timp de recesiune

Ziua în care au aflat ce este criza

Harta şomajului pe timp de criză

Oraşul care intră în şomaj

Criza ruşinii loveşte educaţia Criza, ca o "palmă dumnezeiască" MIRCEA DIACONU: „Ne-am tâmpit de tot cu criza asta”

Criza ne trimite la ţară

Criza văzută prin lentilă | VIDEO Renovarea locuinţelor se face „la negru” Reţetele ieftine, din nou în vogă

Români în criză. De nervi

Blues pentru un corporatist fără serviciu | VIDEO

  • Urmează în „Evenimentul zilei”: Criza a dat peste cap piaţa muncii. Contabilii, inginerii şi lucrătorii din vânzări sunt cei care au cea mai mare siguranţă în ceea ce priveşte locul de muncă.
  • Scrie-ne pe adresa romaniincriza@evz.ro despre cum te afectează pe tine criza. Povestea ta poate deveni subiect al campaniei EVZ.

Ne puteți urmări și pe Google News