Libia: Zeci de morți și sute de răniți în Tripoli

TRIPOLI: Un purtător de cuvânt al guvernului de uniune națională al Libiei a declarat sâmbătă că 52 dintre luptătorii pro-guvernamentali au fost uciși în timp ce respingeau atacul unor milițiile rivale în capitala libiană Tripoli.

 

În afară unor focuri de armă sporadice în sudul oraşului Tripoli, calmul a revenit în oraş sâmbătă, în prima zi a lunii sfinte a Ramadanului.

Dintre cei 52 de luptători ucişi în luptele de vineri, ce au avut loc în cartierul Abu Slim din sudul orașului Tripoli, 17 membri ar fi fost au fost „executaţi“, a declarat Hashem Bichr, un responsabil militar al Guvernului de Unitate Naţională.

Numărul victimelor nu a putut fi confirmat de către surse independente. Cifrele oferite vineri de Ministerului Sănătăţii libian erau de 28 de morţi şi peste 100 de răniţi.

Reprezentantul special al ONU Martin Koblert a menționat faptul că milițiile rivale au folosit în cursul luptelor artilerie grea şi tancuri, și a îndemnat toate părţile să se abţină de la astfel de atacuri.

Forţele guvernului de uniune națională sunt care sprijinite de ONU au anunţat pe pagina lor de Facebook că au învins miliţiile rivale şi că au preluat controlul unei închisori unde erau încarceraţi lideri-cheie ai regimului demis al lui Muammar Gaddafi, inclusiv ultimul său premier, Baghdadi al-Mahmudi şi fostul şef al serviciilor de securitate Abdullah Senussi.

Închisoarea Al-Hadhba a fost sub controlul coaliţiei miliţiei Fajr Libia, care a capturat Tripoli în 2014 şi a înfiinţat un guvern condus de Khalifa Ghweil.

Luptele pentru preluarea controlului asupra oraşului Tripoli au început când NATO a susţinut o revoltă populară care l-a inlăturat de la putere pe Muammar Gaddafi.

Cele mai recente lupte au început în jurul unui complex de vile de lux, care până în luna martie a servit ca sediu al miliţiilor loiale lui Ghweil, care a fost demis când noul guvern de uniun națională a preluat mandatul anul trecut. Ghweil refuză să recunoască noua administraţie.