Cel puţin 84 de persoane şi-au pierdut viaţa în confruntările dintre manifestanţii anti-Gaddafi şi forţele de ordine de la începutul protestelor, miercuri, potrivit organizației Human Rights Watch, citată de BBC.
Numai spitalul din Benghazi, al doilea oraş ca mărime din Libia, scenă a celor mai dure confruntări, a raportat ieri 35 de morţi. Potrivit AFP, preluată de Agerpres, printre victime se numără şi oameni ai legii, manifestanţii spânzurând doi poliţişti în oraşul Al-Baida. Numărul victimelor înregistrate în ciocnirile de joi rămâne incert în condiţiile cenzurii drastice impuse de regimul de la Tripoli. Procurorul-general libian a dispus o anchetă care să elucideze „motivele şi bilanţul evenimentelor din câteva oraşe” şi a solicitat „accelerarea procedurilor de judecare a celor care s-au făcut vinovaţi de asasinate sau jafuri”.
Presa de stat a avertizat în termeni duri că autorităţile vor reprima protestele împotriva colonelului Muammar Gaddafi, la putere de peste patru decenii. Primele măsuri au fost luate ieri, accesul la Internet fiind blocat iar curentul oprit în unele regiuni.
La Benghazi forţele de ordine au deschis focul asupra manifestanţilor după ce aceştia s-au apropiat prea mult de un complex de clădiri care îl găzduiesc pe Gaddafi şi suita sa atuci când vizitează oraşul. Aeroportul din oraş a fost închis imediat de autorităţi după ce se pare că a fost ocupat de demonstranţi. În apropierea tribunalului local staţionează o unitate de tancuri, potrivit martorilor.
Un localnic a declarat că o parte dintre soldaţi au rupt rândurile şi s-au alăturat manifestanţilor. Pe lângă Benghazi şi AL-Baida, violenţe au fost semnalate şi în oraşul Darnah, unde mai multe persoane au fost ucise de poliţie, ceea ce face ca bilanţul victimelor în urma celor trei zile de proteste să fie şi mai greu de stabilit.
Ziarul semi-independent Quryna scrie în ediţia de astăzi că regimul Gaddafi încearcă să reducă din tensiunea de pe străzi prin înlocuirea unor demnitari din structurile centrale şi chiar remanierea guvernului. Casa Albă a condamnat untilizarea violenței împotriva manifestanților din Libia, dar și celor care au protestat în Bahrein și Yemen.