Conflictul din Libia provoacă tensiuni majore la nivelul Uniunii Europene. Comentând intensificarea luptelor din apropierea capitalei libiene Tripoli, cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung notează în editorial său de marţi că aceste tensiuni nu fac alteceva decât să îi faciliteze Rusiei obţinerea unui avantaj strategic, transmite dpa.
„Este destul de greu să spunem dacă Libia ar fi fost mai stabilă astăzi fără ca NATO să fi intervenit. Cu toate acestea, ceea ce este sigur este că dezastrul din această ţară a Africii de Nord a contribuit la tendinţa guvernelor occidentale de a-şi reduce prezenţa militară în state eşuate.
În schimb, alţi actori îşi intensifică implicarea, inclusiv şi în primul rând Rusia, care ocupă fiecare loc lăsat liber de America pe harta strategică a lumii. Astfel, Washington şi Moscova se confruntă încă o dată în spatele scenei din Libia, care nu conduce doar la jocurile obişnuite din cadrul Consiliului de Securitate al ONU.
Faptul că europenii sunt încă împărţiţi aici - şi anume Italia şi Franţa - nu facilitează influenţarea din exterior a părţilor aflate în conflict”.
Amintim că duminică, Rusia a blocat adoptarea unei declaraţii a Consiliului de Securitate al ONU care ar fi îndemnat forţele mareşalului libian Khalifa Haftar să îşi oprească înaintarea spre Tripoli, au declarat mai mulţi diplomaţi, scria
AFP.
Delegaţia din Rusia a cerut ca această declaraţie oficială a Consiliului să lanseze un apel tuturor forţelor armate libiene, nu doar celor ale mareşalului Haftar, să înceteze lupta, potrivit surselor diplomatice.
Această propunere rusă de modificare a fost respinsă de Statele Unite, astfel că Rusia s-a opus adoptării declaraţiei, au subliniat diplomaţii.
După o reuniune cu uşile închise, vineri, privind criza din Libia, Consiliul a îndemnat într-o declaraţie de presă Armata Naţională Libiană (ANL), forţa paramilitară comandată de mareşalul Haftar, „să îşi înceteze activitatea militară”.
Marea Britanie a propus atunci spre aprobare celor 15 membri ai Consiliului de Securitate un text cu caracter mai oficial, dar Rusia s-a opus documentului. Or, toate declaraţiile Consiliului trebuie adoptate prin consens.
Rusia a dorit ca declaraţia Consiliului să ceară tuturor forţelor armate libiene să îşi înceteze activităţile, dar Statele Unite s-au opus.