Protestele de marți din Franța au avut loc după ce sindicatul de stânga CGT a respins un acord privind o creștere salarială pe care gigantul petrolier TotalEnergies l-a încheiat vineri cu alte două sindicate și a cerut continuarea grevelor într-o a patra săptămână. Sindicatele CFDT și CFE-CGC, care reprezintă împreună majoritatea lucrătorilor francezi ai grupului, au convenit asupra unei creșteri salariale de 7% și a unui bonus financiar. Dar CGT a militat pentru o creștere salarială de 10 la sută.

Protestatarii și greviștii din Franța au cerut creșteri salariale care să țină pasul cu creșterea vertiginoasă a costului vieții, în condițiile în care Franța înregistrează o inflație de 6,2% - cea mai mare rată din ultimele decenii. Inflația a crescut în întreaga lume, pe măsură ce economiile și-au revenit după pandemia COVID și apoi s-a agravat pe măsură ce invazia Rusiei în Ucraina a dus la creșterea prețurilor la alimente și combustibil.

Muncitorii aflați în grevă cer salarii mai mari, care să vină din profiturile excepționale ale companiilor energetice, pe fondul prețurilor ridicate la petrol și gaze, în condițiile în care războiul Rusiei din Ucraina agravează criza energetică.

"Profituri uriașe sunt revendicate pe seama muncii noastre, iar noi nu facem decât să ne cerem partea noastră echitabilă din această bogăție", a declarat Axel Persson, purtătorul de cuvânt al sindicatului feroviar CGT. Nu vor ajutoare sociale, ci reîmpărțirea profitului.

Cum vedea cotidianul Liberation greva din Franța

"Dacă manifestațiile și ieșirile în stradă de marți nu au luat forma unei greve generale, Emmanuel Macron și guvernul său ar greși totuși dacă ar crede că partea cea mai grea a rămas în urmă. O rundă de încălzire. Nici numărul de greviști, nici numărul de persoane prezente la marșurile din toată Franța nu sugerează că greva generală evocată cu nesăbuință de Jean-Luc Mélenchon sau Sandrine Rousseau va fi mâine.

Această zi (18 octombrie - n.n.) de mobilizare relativ reușită a confirmat nemulțumirea care domnește în țară. Dar și faptul că neliniștea francezilor nu s-a transformat încă într-o furie de natură să paralizeze numeroase sectoare și să scoată milioane de oameni în stradă. Emmanuel Macron și Elisabeth Borne ar greși totuși dacă ar crede că ce este mai rău este în spatele lor, scrie Liberation.

În primul rând pentru că conflictul din rafinării nu s-a încheiat. Iar îmbunătățirea înregistrată în ceea ce privește oferta de stații de benzină rămâne prea mică pentru a se lăuda cu ea. În al doilea rând, CGT (Confederația Generală a Muncii) și-a atins de fapt obiectivul: să demonstreze că este capabilă să acționeze rapid în bastioanele sale.

Două sindicate, interese comune

Philippe Martinez și omologul său de la CFDT (Confederatia Democratică a Muncii din Franța) care au semnat acordurile în rafinării, au fost, de asemenea, atenți să nu-și arate diferențele de abordare. Acesta știe că, atunci când va veni momentul, va avea nevoie de Laurent Berger, care, ca și el, este foarte supărat pe proiectul de reformă a pensiilor care se află pe masa guvernului.

Secvența actuală are, prin urmare, aerul unei runde de observație între sindicate și majoritatea parlamentară înainte de mama tuturor bătăliilor. Șeful statului și premierul său ar face bine să fie atenți, deoarece, potrivit sondajului nostru Viavoice, 8 din 10 francezi cred că vor exista "mișcări sociale majore în stradă în această iarnă" din cauza "inflației, a creșterii costului vieții și a energiei", din cauza banilor.

Și dacă francezii au înțeles că nu războiul din Ucraina este de vină pentru eforturile care li se cer, ei sunt departe de a cruța politicile din ultimii ani. Este acest lucru suficient pentru a transforma nemulțumirea în furie?