Ioan Drunescu, Conf. Dr. la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din Universitatea București, comentează intenția ministrului Justiției de a analiza considerentele pe care le folosesc instanțele de judecată atunci când judecă cererile de liberare condiționată.
Ioan Drunescu comentează pe siteul Contributors.ro, ca urmare a reacției ostile a unuia dintre sindicatele din penitenciare, „Liberarea condiționată a fost introdusa in practica penala pe la sfârșitul secolului 19, începutul secolului 20, după îndelungi dezbateri și conferințe internaționale. Rolul acesteia era de a reduce efectele indezirabile ale închisorii, de a motiva deținuții să depună eforturi in vederea îndreptării lor morale si de a-i sprijini pentru o întoarcere graduală în comunitate. Pe scurt, logica instituției era de a-i libera mai devreme de termen pe cei care dădeau dovada de îndreptare. Cu alte cuvinte, liberarea condiționată a fost conceputa in principal ca un dispozitiv motivațional: daca iți însușești cuvântul Domnului, dai dovezi de purtare civilizata etc., poți sa fii liberat condiționat.” În articol, Ioan Drunescu spune că dorește ca poziția sa să reprezinte o contribuție la dezbaterea reală referitoare la modificarea legilor din justiție, așteptată de mult timp.
Ioan Durnescu spune că „liberarea condiționată este definita în Codul Penal ca o modalitate de individualizare a executării pedepsei cu închisoarea ce se poate aplica persoanelor condamnate daca sunt întrunite o serie de condiții. Pe lângă aceste condiții, Codul penal mai prevede si alte calificări, cum ar fi pentru persoanele care au depășit vârsta de 60 de ani, cum se cuantifica munca prestata pe durata detenției sau alți factori. La ședința de judecată privind liberarea condiționată participă, pe lângă judecător, deținutul și procurorul. In cazul in care comisia a propus amânarea liberării condiționate, deținutul are dreptul sa se adreseze direct instanței. De asemenea, conferențiarul comentează despre modul în care deținuții își justificau cererile de liberare condiționată, dar și despre modul în care anumiți deținuți ‘își făceau afaceri judiciare’ (inventau litigii) în alte penitenciare pentru ca cererea de liberare condiționată sa le fie judecată de o alta instanța decât cea de care aparținea penitenciarul in care și-au executat cea mai mare parte din pedeapsă. Din această cauză, deținuții își pierd o parte din motivația pentru activități ce duc la liberarea condiționată.”
Ioan Durnescu continuă cu o serie de întrebări, care pot fi un drum de pornire pentru modificarea reglementărilor legale în zona liberării condiționate, comentând că „Decizia ministrului Justiției de a analiza practica liberării condiționate este una oportună, in opinia mea. (...) Consecințele unei practici restrictive de liberare condiționată se reflectă nu numai la nivel individual, ci și la nivel de sistem penitenciar. Liberarea condiționată reglează ieșirile din sistem, iar o practică restrictiva in acest sens contribuie semnificativ la supra-aglomerare. Este adevărat ca majoritatea deținuților in România se liberează condiționat, dar ar fi util de știut câți se liberează imediat după îndeplinirea fracției și câți se liberează mult mai târziu.”
Ne puteți urmări și pe Google News
„Țările europene au imaginat in trecut numeroase soluții pentru a facilita o practica previzibila a liberării condiționate: ghiduri de practica, reglementari mai rigide, recursul in interesul legii, preluarea deciziei de liberare condiționată de către organisme din sfera executivului etc,” încheie acesta.
Citate din articolul ”De ce este important ca liberarea condiționată sa fie predictibilă?”, scris de Ioan Durnescu, contributors.ro.
Recomandările noastre
