Liber la RASISM în Franța? Discriminarea de RASĂ eliminată din Constituție

Adunarea Națională a Franței a eliminat cuvântul „rasă” din primul articol al Constituției, într-un puseu de Corectitudine Politică.

fața legii a tuturor cetățenilor, fără deosebire de sex, origine sau religie”.

În forma sa inițială, acesta era: „Republica asigură egalitatea în fața legii a tuturor cetățenilor fără deosebire de origine, rasă sau religie”.

Amendamentul a fost votat joi în unanimitate, dar explicarea logică a demersului este o provocare: de ce rasa trebuie eliminată și sexul introdus?

Propunerea eliminării termenului „rasă” din Constituție datează din 2012 și îi aparține fostului președinte, François Hollande, care spunea: „Nu cunoaștem decât o singură rasă, o singură familie: familia umană.”

Însă, la vremea respectivă, Didier Maus, fost consilier de stat și președinte al Asociației Internaționale de Drept Constituțional, dezvăluia aberația: „Acest termen a fost introdus în Constituție în 1946, după nazism, pentru a preciza că toate rasele sunt egale, pentru a pune capăt discriminărilor și a respinge teoriile rasiste. Acest termen figurează în Constituție în numele luptei împotriva rasismului. Ar fi paradoxal să-l eliminăm.”

Și mai paradoxală este că a fost introdusă în paralel mențiunea „fără deosebire de sex”, pentru a lupta împotriva sexismului.

Dar Corectitudinea Politică are abisurile ei pe care nici o minte normală nu le poate scruta.