WEEKEND PRELUNGIT. Elevii și bugetarii se pregătesc pentru minivacanța de Rusalii.
Instituțiile de stat nu au program cu publicul, luni, 8 iunie, iar elevii vor sta acasă. De altfel, copiii au un program special și mâine, când se va sărbători, prin diverse activități, Ziua Educației. „Vor fi organizate manifestări specifice. Nu se poate spune că e zi liberă, dar luni, conform contractului colectiv de muncă, nici elevii, nici profesorii nu vor veni la școală”, a explicat, ieri, Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Recomandările noastre