Jurnalista Liana Stanciu povesteşte despre reîntregirea în România a familiei sale, după ce Teodora, fiica ei şi a lui Mihai Georgescu, a învins cancerul.

De aproape un an, timp în care a trăit zi de zi rugându- se pentru viaţa fiicei ei, Teodora, firea vulcanică a Lianei Stanciu e stăpânită de o furie incredibilă, de o revoltă care se revarsă asupra sistemului medical din România. Acela care a trimis-o în străinătate pentru a-şi trata fiica bolnavă de cancer la numai un an şi jumătate. La Viena, Teodora a primit a doua şansă la viaţă.   Revenită în ţară, după nouă luni în care s-a rupt de tot ceea ce nu însemna Teodora, Liana vrea să-şi folosească această furie şi forţa descoperită pentru a ajuta cât mai mulţi copii în suferinţă. EVZ: Liana, ce v-a ţinut la suprafaţă în aceste luni?  Liana Stanciu: M-a întărit Dumnezeu. Am primit energie, o luam din Teodora.   Sunt foarte mulţi oameni a căror simpatie s-a întors către voi şi şi-au dorit să vă ajute. Ce aveţi să le transmiteţi? Mulţumesc, tuturor mii, tone de mulţumiri! Sunt foarte mulţi oameni pe care nu-i cunosc... multe liste au ajuns într-un moment acut în viaţa mea, sunt sigură că o să omit nişte oameni. Să ştiţi că nu sunt tembelă şi nici nu am probleme cu memoria. Nu le-am mulţumit pentru că nu am ştiut de toţi cei care ne-au ajutat. Vă mulţumesc din suflet că v-aţi gândit, rugat sau aţi trimis un leu pentru Teodora. Pentru copii, în general. Am avut nevoie de sprijin. M-au întrebat diverşi de ce nu vând apartamentul ca să fac rost de bani... ăsta era planul, să vând, dar nu am avut timp! Nu poţi să vinzi de azi pe mâine.

Trei ore de uitare Te-ai întors la Magic FM şi te pregăteşti şi de B1, din toamnă. Cum a fost reîntâlnirea cu ascultă torii? Vocea îţi tremură clar... Am crezut că va fi floare la ureche. Nu e chiar aşa. Când am deschis microfonul, au început să-mi tremure fie degetele, fie vocea. E extraordinar să te mai încarci şi cu emoţie pozitivă, pentru că acum emoţia e sora mea geamănă, am trăit numai în emoţii în ultima vreme. Şi voi mai trăi nişte perioade. Dar asta pozitivă îmi lipsea. Iar radioul mi-a adus-o, şi televiziunea sper să o aducă. Te simţi suficient de puternică? M-am întors pentru că aici era un fel de barcă de care aveam nevoie, m-am aşezat în ea şi trei ore îndrăznesc să mă gândesc mai puţin dacă Teodora a mâncat sau nu, ci la oamenii ăştia, la ce le spun, la ce face guvernul... Cum e revenirea într-o ţară din care a trebuit să pleci ca soluţie pentru salvarea copilului tău? Mă încarcă îngrozitor să-l aud pe ministrul sănătăţii că avem centre de lux nu ştiu unde şi în spitale nu sunt branule, mănuşi de unică folosinţă şi seringi, în care sunt cozi la medicamente, copii care suferă. Dar avem câteva centre de lux. Şi restul, ce fac? Avem câţiva medici foarte buni, dar, din păcate, sunt de modă veche.

„Îmi doresc mai mult pentru copilul meu“   Cum se desfăşoară lucrurile într-un spital din Austria? Totul e la locul lui. Nu se aruncă bani pe fereastră. În spitalele publice, imense, nu poţi pune la îndoială curăţenia şi disciplina! Nu ai să vezi mizerie, asistente care întârzie, apeşi pe buton şi a venit. Ţi-a adus, a plecat. Nu stă o oră la poveşti sau la cafea, nu sunt holurile pline de părinţi care fumează şi scuipă.  Diferenţa e dată şi de oameni? Clar, cu toată responsabilitatea o spun! Trebuie să învăţăm, aşa cum am deprins să ne urcăm în X14 şi Q32, să ne aruncăm hârtiile unde trebuie, să nu scuipăm, să spunem „bună ziua“, să ne aşezăm la rând cu jumătate de metru în spatele celuilalt, nu în coasta lui. Nu ştiu... sunt supărată. Sunt foarte patrioată, îmi iubesc poporul, dar mai are atât de mult de recuperat! Şi nu se începe de nicăieri, asta-i problema.  E multă furie în tine, Liana... Da, pentru că îmi doresc mai mult pentru copilul meu şi pentru copiii din jurul meu. Am venit într- un Bucureşti inundat, în canale deschise care put, cu munţi de gunoaie şi oameni răi. Când te recunoaşte lumea pe stradă vine să te consoleze? Ori se uită aşa, ciudat, ori îmi vin şi plâng şi bocesc. Şi nu ştiu dacă ai nevoie de tipul ăsta de empatie. Pentru că nu ţi-a trecut încă, e o rană deschisă şi dacă mai şi vine cineva să plângă lângă tine, îţi vine şi ţie să o faci. Şi am tot plâns în ultimele luni.    Mai ai lacrimi? Îţi dă Dumnezeu. Îţi dă orice vrei, numai să-l rogi.   Tu şi Mihai aţi înfiinţat o fundaţie caritabilă, ce poartă numele fiicei voastre. De unde vreţi să începeţi? Am creat-o din dorinţa de a strânge bani şi de a-i ajuta pe toţi copiii, în special pe cei care se trezesc cu boli foarte grave. Vreau să-ţi spun că mă bazez pe faptul că Bucureştiul e condus de un chirurg.   Teodora a ştiut că e ceva foarte grav? Nu, am încercat să o ferim, dar nu e un subiect despre care să vorbesc, pentru că mă doare cumplit, toată perioada aceea a fost grea. Acum e bine.

REUNIUNE DE FAMILIE

Prima masă cu părinţii şi bunicii

Marţi seară a avut loc prima reuniune extinsă a familiei, după întoarcerea de la Viena, prima dată când cei patru bunici au putut să-şi ia în braţe nepoata. De la revenirea din Austria, Teodora şi-a văzut bunicii pe rând, pentru a nu se risca contractarea de viruşi. Emoţia i-a cuprins pe părinţi şi pe bunici.

„A fost delicioasă, s-a jucat, a cântat «Nessun Dorna» cu tati, a dansat şi s-a comportat ca un copil sănătos şi răsfăţat“, povesteşte Liana. Din cauza imunităţii scăzute, Teodora, care a suferit de tumoră germinală, nu a avut permisiunea doctorilor de a se expune întâlnirii cu mai mulţi adulţi, Cum însă ultimele analize, efectuate în urmă cu o săptămână, au ieşit bine, micuţa a putut să-şi reia viaţa. Liana şi Teodora vor merge la Viena lunar, pentru control, urmând ca drumurile să se rărească pe măsură ce analizele confirmă înlăturarea bolii.

Liana a aflat despre cazul artistei Anca Parghel, bolnavă de cancer ovarian. „Noi, fiind la un spital de pediatrie, nu puteam să ajutăm. Dar am sunat-o pe Dana Deac (n.r. - directoarea canalului TVR 1, atinsă de cancer la sân), cu care noi ne-am văzut şi la Viena, şi aici. Dana chiar are o vorbă, că ea şi Teodora sunt absolventele Şcolii de la Viena“, spune Liana.

COPILĂRIE REGĂSITĂ „Teodora e plină de energie“

Mihai cum este? A compus şi o piesă în perioada aceasta, „Dar de la Dumnezeu“. E într-o efervescenţă! Colegii lui (n.r. - de la trupa Bere Gratis) l-au aşteptat cu nerăbdare. Am fost la un concert şi, ori le-a fost dor, ori ne-a maturizat pe toţi experienţa asta, dar ştii cât de bine au sunat?! Îmi creşte inima când văd că Teodora cântă cu el. Tati a învăţat-o „Nessun Dorna“, „O sole Mio“ şi „Ave Maria“, ştie cu versuri.  Are doi ani şi jumătate şi cântă „Nessun Dorna“?!  Da! Şi ştie şi toate piesele lui tati, refrenele mai ales. Plus toate cântecelele pentru copii, e haioasă, e deşteaptă şi nu se poate să nu danseze. E plină de energie şi şi-a păstrat veselia în ciuda bolii.   Acum că Teo e bine, aţi căutat timp şi pentru voi? Împătimiţi de muzică amândoi, aţi încercat să mergeţi la B’Estival, spre exemplu? Nu prea. Am vrut la Def Leppard, am zis că o lăsăm în Herăstrău, stă puţin şi noi mergem şi vedem ceva din concert, ţipăm, urlăm şi ne întoarcem. Nu am mers. Am dat să ieşim din parc şi s-a lăsat cu crize: „Tati, mami, nu pleca!“.

E dependentă de voi? Din momentul în care intrăm în casă, vine după noi oriunde. Vine să-ţi aducă telefonul, tricoul, ţi-ai uitat ceva, apare după tine ca nu cumva să te piardă. Are prieteni buni, copii de-ai prietenilor voştri?  Are un singur prieten bun, Darius, care e la Viena şi la care ne gândim mereu. Darius are o boală grea... care a trecut şi e foarte protector cu Teodora. 

Aţi cunoscut români care şi-au adus copiii la tratament în Viena? Mulţi, mulţi copii. Au apărut după noi, probabil că li s-a aprobat formularul E-112... şi îi mulţumesc şefului Casei de Asigurări, care nu ne-a trimis nici acum formularul de plecare la tratament în străinătate. Voi cum aţi aflat de formular? De la chirurg, la Viena. Ne bucurăm că au fost copii care şi-au putut exercita cu acest formular dreptul de a se trata în ţări civilizate, copii care sunt bine acum. Eu am aflat că există o opţiune şi jur că o să stau în cap ca, pentru orice simptom îngrijorător, familia mea să ajungă la control. Nu îmi mai pot permite să fac erori. Cum au fost cele opt luni departe de casă? Lungi, foarte lungi. La început am stat la familia Ungureanu, alţi îngeri. Nu am să-i mulţumesc niciodată suficient Danielei, soţia lui Mihai Răzvan. Am avut atâta sprijin... Marius şi Mariana Lăcătuş au venit la Viena şi au petrecut Anul Nou cu noi...   Te-ai gândit dacă îi vei spune Teodorei când va creşte prin ce a trecut la nici doi anişori?  Da, clar, trebuie! Mai vreţi un copil? Da, nu neapărat să-l facem, poate fi şi adoptat. Un singur copil e ca şi cum nu l-ai avea, aşa ne-a spus un preot de la Viena. Oricum, nu se va întâmpla mâine. Plus că Teodorei trebuie să-i creăm o responsabilitate, altfel riscă să devină o răsfăţată. După ce a trecut prin asta o pupăm toţi undeva.