Leonard Doroftei, prieten la cataramă cu Fane Spoitoru. Fostul pugilist a fost coleg de lot olimpic cu un alt interlop celebru

sursa: arhivă EVZ

Leonard Doroftei (54 de ani), fost mare pugilist român, și la amatori, și la profesioniști, a recunoscut că a avut o relație foarte apropiată cu un interlop celebru: Fane Spoitoru. Este vorba despre un personaj controversat, decedat în 2016, care a dominat o mare parte a „zonei gri” a Capitalei, după Revoluție.

„Moșul” a mărturisit că a fost afectat în momentul în care Fane Spotirou a decedat, pentru a simțit în acel moment că a pierdut un foarte bun prieten. „Un prieten. O spun din toată inima. Pentru mine a fost un prieten și am învățat de la el lucruri frumoase. Ne-a plăcut pe mine și familia mea așa cum ne-a văzut, dorindu-ne să facem ceva în viață. Chiar ne-a respectat pentru ceea ce suntem, pentru oamenii care am fost și care suntem, de altfel. Pentru mine a fost o pierdere. A fost un om deosebit,” a spus Leonard Doroftei la Kanal D, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Leonard Doroftei, despre relația cu Fane Spitoru

„Dumnezeu mi l-a adus pe Fane Spoitoru. M-a primit în casa lui, m-a învățat să-mi iubesc mama și familia, să fiu puternic și să merg mai departe”, afirma fostul boxer, la priveghiul interlopului.

sursa: Libertatea

În 1997, Spoitoru era căutat de autoritățile din România, pentru crimă. El a reușit să fugă din țară și să ajungă în Canada. Acolo une locuia Doroftei, care făcuse pasul spre boxul profesionist. S-a spus că „Moșul” l-a găzduit pe interlop, dar zvonul nu a fost confirmat vreodată.

În cadrul emisiunii, fostul sportiv a vorbit și despre acest subiect. „Nu a stat niciodată în casa mea, nu a fugit în casa mea, el a avut locul lui, casa lui. Când a vrut, s-a predat și s-a întors din nou acasă, n-a făcut rău în Canada sau ce se vorbește”.

Altfel, Leonard Doroftei, care a participat la Jocurile Olimpice de la Barcelona - 1992 și Atlanta - 1996, fiind dublu medalita cu bronz, a fost coleg de lot olimpic, printre alții, și cu Costel Corduneanu. Fostul interlop, decedat în acest an, a practicat lupte libere.