Leo de la Strehaia și-a petrecut prima noapte după gratii. Ion Stelică Mihai, pe numele său real, a primit doi ani și jumătate de închisoare după ce ar fi obținut, fără drept, mai multe sume de bani cu titlul de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat. În același dosar au mai fost condamnați mama lui, fratele său vitreg și un văr.
„În această seară, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Strehaia au identificat și reținut doi bărbați, de 47, respectiv 50 de ani și o femeie, de 61 de ani, toți din orașul Strehaia, pe numele cărora Tribunalul București a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea”, se arată în comunicatul transmis, miercuri seara, de IPJ Mehedinți.
Aceștia au fost deja aduși în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin
„Eu şi Patroana, e o situaţie foarte grea pentru noi. Suntem şi în izolare de COVID şi am fost judecaţi fără să putem să mergem la judecată. Doamna judecătoare a trecut peste COVID. Am fost judecaţi cu japca, nu s-a ţinut cont de COVID, nu s-a ţinut cont de nimic. Eu eram bolnav de COVID, eram în pat, am leşinat şi doamna judecătoare ne suna pe telefon şi voia să dăm declaraţii. Eu n-am dat nicio declaraţie în acest proces, pentru că doamna judecătoare nu a vrut să vin în sală să am ultimul cuvânt în acest dosar”, a spus Leo de la Strehaia în filmare.
Sirenele de poliție au vuit în tot orașul când Leo de la Strehaia, mama și vărul acestuia au fost săltați de oamenii legii.
„Este un dosar de 12 ani de zile, s-a ocupat tata de această firmă şi m-au băgat pe mine. Nu au nicio probă, dar doamna judecătoare a primit ordin de la DNA să mă execute. Am fost executaţi. Cum să nu ai milă de Patroana? Să calci peste orice ca să te ţii de ordinul DNA-ului. Am fost judecaţi cu japca. Pentru mine, puşcăria înseamnă moartea”, scrie el.
Rudele au venit cu bagaje pentru aceștia și au susținut că sunt nevinovați: ”S-a întâmplat într-un dosar vechi, în care tata a fost. Patru zile mai avea până la prescripție și nu a mai luat în considerare nicio cerere, nu a mai luat nimic în considerare, că se apropia prescripția”, spune sora cântărețului.
Leo de la Strehaia a fost trimis în judecată la sfârșitul anului 2017, într-un dosar de evaziune fiscală
Curtea de apel București a decis ca pedeapsa să fie de doi ani și jumătate de închisoare, după ce, în primă instanță, magistrații îl condamnaseră la trei ani de închisoare.
Mama cântărețului, poreclită ”Patroana”, a primit și ea o condamnare de doi ani cu executare pentru complicitate.
Rudele se plâng că cei trei erau infectați cu virusul SARS CoV-2: ”E bătrână, cu accident vascular, și fratele meu are accident vascular și cu COVID. Și nu a interesat pe nimeni. L-a luat cu COVID că se apropia prescripția.